Caracterizare climatologică multianuală 1961-2023
Noiembrie
Situată la hotarul dintre toamnă şi iarnă, luna noiembrie mai păstrează, cel puţin în prima sa decadă, caracteristici ale sezonului de toamnă, dar treptat, spre sfârşitul lunii, lapoviţa şi chiar ninsoarea anunţă începutul iernii. În nopţile senine, frigul este adesea pătrunzător, iar bruma şi îngheţul la sol sunt fenomene des întâlnite. Masele de aer umed şi cele reci continentale ce se deplasează dinspre Câmpia Rusă se întâlnesc deseori, deasupra ţării noastre, astfel că vremea se menţine închisă şi umedă zile în șir. În aceste condiţii şi valorile termice marchează o scădere considerabilă faţă de luna octombrie.
Din datele înregistrate în perioada 1961–2023 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, se constată că temperatura medie multianuală a lunii noiembrie (figura 1) nu depăşeşte 8 ºC decât în zona litoralului. În zonele joase din Dobrogea şi Banat, dar şi în Lunca Dunării, mediile de temperatură se situează între 6 şi 8 ºC. În zonele de câmpie şi de deal din Muntenia, Oltenia, Moldova, Banat, Crişana şi Maramureş sunt caracteristice valori medii între 4 şi 6 ºC. În Transilvania, nordul și centrul Moldovei, în Subcarpaţii Moldovei și Subcarpații de Curbură, precum și în estul Maramureșului, temperatura medie variază între 2 şi 4 ºC. În zona montană joasă şi în depresiunile intramontane sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între -2 şi 2 ºC, iar în zona montană înaltă (peste 1500 m) aceste valori coboară sub -2 ºC şi uneori, sub -4 ºC .
Destul de rar, aerul cald originar din bazinul Mării Mediterane pătrunde până la latitudinea ţării noastre, situaţie în care se pot înregistra temperaturi mari, neobişnuite pentru această lună, valorile acestora urcând aproape de 30 ºC. Astfel de temperaturi extreme, maxime absolute pentru un număr mare de staţii meteorologice, s-au înregistrat, de exemplu, în anii: 1926, 1990, 1994, 2004 sau 2010.
În topul anilor cu cele mai calde luni noiembrie se află: 1962, 1963, 1969, 2000, 2010, 2013, 2019 etc. (tabelul 3).
Temperatura maximă absolută a lunii noiembrie în România este 30,5 ºC şi a fost înregistrată la Călăraşi, în data de 1 noiembrie 1926 (tabelul 1).
La Bucureşti, maxima absolută are valoarea de 29,4 ºC, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, tot în data de 1 noiembrie 1926 ca şi maxima absolută pe ţară (tabelul 2). La staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşi-Băneasa, temperatura maximă absolută a lunii noiembrie este 25,6 ºC, respectiv 25,1 ºC, ambele valori fiind înregistrate în data de 10 noiembrie 2010.
Au existat ani în care s-au înregistrat şi temperaturi minime neobişnuite pentru luna noiembrie, majoritatea sub -10 ºC, ca de exemplu: 1993, 1989, 1975. În topul anilor cu cele mai reci luni noiembrie se află: 1973, 1983, 1988, 1993, 1995 etc. (tabelul 4).
Temperatura minimă absolută a lunii noiembrie în România este -30,8 ºC, înregistrată la stația meteorologică Vf. Omu, în data de 30 noiembrie 1957.
La Bucureşti, minima absolută este de -19,4 ºC, înregistrată în 26 noiembrie 1993, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. La Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Filaret, temperatura minimă absolută a lunii noiembrie este -18,0 ºC (28 noiembrie 1975) și respectiv -17,8 ºC (21 noiembrie 1904).
Regimul precipitaţiilor din luna noiembrie înregistrează o uşoară creştere faţă de luna precedentă. Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961–2023 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, se observă o creştere a cantităţii lunare de precipitaţii, medie multianuală (1961-2023), în sudul şi sud-vestul ţării, precum şi în vestul şi nord-vestul acesteia, ca urmare a advecției maselor de aer umed dinspre Marea Mediterană (figura 2). În aceste zone, cantitatea lunară, medie multianuală, este cuprinsă între 50 şi 75 mm. Cantități peste 75 mm se înregistrează în zona montană înaltă (peste 1500 m). Valori lunare, medii multianuale cuprinse între 30 şi 50 mm sunt caracteristice Dobrogei, Munteniei, Moldovei şi majorităţii zonelor din Transilvania. Valori medii multianuale mai mici de 30 mm se înregistrează în Delta Dunării, pe areale din vestul şi estul Transilvaniei, dar şi pe areale din jumătatea de nord a Moldovei.
Cantitatea de precipitații, maximă absolută, a lunii noiembrie în România este de 416,9 mm și a fost înregistrată la stația meteorologică Stâna de Vale, în anul 2023.
La Bucureşti, maxima absolută de precipitaţii din această lună este 224,5 mm, înregistrată la staţia meteorologică București-Afumați, în anul 1966. La staţiile meteorologice Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Filaret, cantitatea maximă absolută de precipitaţii din luna noiembrie este 215,0 mm, respectiv 206,6 mm, ambele înregistrate tot în 1966 ca şi la Bucureşti-Afumaţi (tabelul 2).
Cele mai multe valori maxime absolute privind cantitatea lunară de precipitaţii, la staţiile meteorologice din România, au fost înregistrate în anii 1966, 2004 și 2023.
În topul anilor cu cele mai ploioase luni noiembrie se află: 1966, 1985, 2004, 2007, 2023 etc. (tabelul 5). Cele mai secetoase luni noiembrie s-au înregistrat în anii: 1963, 1986, 1994, 2011, 2020 etc. (tabelul 6).
Cantitatea de precipitaţii căzută în 24 de ore, maximă absolută a lunii noiembrie, în România, este 146,8 mm și a fost înregistrată la stația meteorologică Drobeta-Turnu Severin, în data de 6 noiembrie 1937.
La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore este 78,4 mm, înregistrată în 4 noiembrie 1962, la stația Bucureşti-Filaret (tabelul 2). La staţiile meteorologice Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Afumaţi, valorile maxime absolute de precipitații căzute în 24 de ore, din noiembrie, sunt 52,9 mm (20 noiembrie 1976), respectiv 51,1 mm (14 noiembrie 1966).
Parametrul | Valoarea | Staţia meteorologică | Data de producere |
---|---|---|---|
Temperatura maximă absolută | 30,5 °C | Călăraşi | 1 noiembrie 1926 |
Temperatura minimă absolută | -30,8 °C | Vf. Omu | 30 noiembrie 1957 |
Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii | 416,9 mm | Stâna de Vale | noiembrie 2023 |
Cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore | 146,8 mm | Dr. Tr. Severin | 6 noiembrie 1937 |
Temperatura aerului (ºC)
|
Precipitații atmosferice (mm)
|
|||||
---|---|---|---|---|---|---|
Stația meteorologică | Maxima absolută/Anul | Media lunară multianuală (1961-2023) | Minima absolută/Anul | Cantitatea lunară maximă absolută/Anul | Cantitatea lunară, medie multianuală (1961-2023) | Cantitatea maximă absolută căzută în 24 ore/Anul |
Bucureşti-Filaret | 29,4/1926 | 6,2 | -18,7/1888 | 206,6/1966 | 46,9 | 78,4/1962 |
Buzău | 25,0/1963 | 5,7 | -17,6/1975 | 159,0/1966 | 34,7 | 47,0/1912 |
Ceahlău Toaca | 17,6/2018 | -2,2 | -21,0/1989 | 109,7/1981 | 31,9 | 53,7/1975 |
Cluj-Napoca | 26,0/1926 | 3,7 | -22,3/1948 | 86,4/2004 | 31,8 | 34,3/1949 |
Constanţa | 27,0/2001 | 8,3 | -12,8/1953 (Aero) | 138,6/1952 (Aero) | 41,2 | 57,9/2023 |
Craiova | 25,9/2022 | 5,6 | -16,5/1965 (Balta Verde) | 154,0/1985 | 49,6 | 64,8/1912 |
Iaşi | 29,0/1926 (Copou) | 4,6 | -21,1/1993 | 111,7/1960 | 33,9 | 38,0/1905 |
Satu Mare | 25,0/2018 | 4,9 | -19,6/1989 | 118,0/2023 | 45,5 | 29,4/1972 |
Semenic | 20,0/2004 | 0,4 | -17,9/1957 | 280,5/2023 | 70,7 | 49,0/2023 |
Tg. Mureş | 26,6/2018 | 4,0 | -19,6/1989 | 108,8/1946 | 33,7 | 42,0/1906 |
Timişoara | 27,1/1926 | 6,0 | -15,4/1922 | 133,1/1949 | 46,7 | 43,0/2004 |
Vf. Omu | 13,6/1945 | -4,5 | -30,8/1957 | 163,8/1972 | 52,0 | 40,0/1928 |
Vlădeasa 1800 | 16,7/2018 | -1,5 | -19,8/1989 | 233,1/2004 | 71,4 | 58,8/1972 |
Nr. crt. | Anul | Temperatura medie lunară (ºC) | Abaterea față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 (ºC) |
---|---|---|---|
1 | 2019 | 8,8 | 4,0 |
2 | 2010 | 8,5 | 3,7 |
3 | 1963, 2000 | 7,5 | 2,7 |
4 | 2013 | 7,2 | 2,4 |
5 | 1962, 1969 | 7,0 | 2,2 |
6 | 2022 | 6,5 | 1,7 |
7 | 1996 | 6,4 | 1,6 |
8 | 2015 | 6,3 | 1,5 |
9 | 1961, 2009 | 6,2 | 1,4 |
10 | 2002, 2012 | 6,1 | 1,3 |
Nr. crt. | Anul | Temperatura medie lunară (ºC) | Abaterea față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 (ºC) |
---|---|---|---|
1 | 1988 | -1,4 | -6,3 |
2 | 1993 | -0,4 | -5,3 |
3 | 1995 | 0,4 | -4,5 |
4 | 1983 | 0,7 | -4,2 |
5 | 1973 | 1,1 | -3,8 |
6 | 2011 | 1,4 | -3,5 |
7 | 1998 | 1,6 | -3,3 |
8 | 1975 | 1,7 | -3,2 |
9 | 1978, 1981, 2007 | 2,3 | -2,6 |
10 | 2001 | 2,4 | -2,5 |
Nr. crt. | Anul | Cantitatea lunară de precipitații (mm) | Abaterea față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 (%) |
---|---|---|---|
1 | 1966 | 93,6 | 122 |
2 | 2023 | 93,4 | 121 |
3 | 2004 | 80,3 | 90 |
4 | 1985 | 72,8 | 73 |
5 | 2007 | 72,1 | 71 |
6 | 2015 | 70,9 | 68 |
7 | 1962 | 69.6 | 65 |
8 | 1995 | 65,3 | 55 |
9 | 1980 | 64,8 | 54 |
10 | 1976 | 63,3 | 50 |
Nr. crt. | Anul | Cantitatea lunară de precipitații (mm) | Abaterea față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 (%) |
---|---|---|---|
1 | 2011 | 1,0 | -98 |
2 | 1986 | 5,1 | -88 |
3 | 1994 | 16,3 | -61 |
4 | 2020 | 17,5 | -59 |
5 | 1963 | 17,8 | -58 |
6 | 2000 | 18,4 | -56 |
7 | 1982 | 20,2 | -52 |
8 | 1983 | 20,3 | -51 |
9 | 2006 | 22,6 | -46 |
10 | 1978 | 23,1 | -45 |