Caracterizare climatologică multianuală 1961-2023

Martie


Prima lună calendaristică de primăvară este caracterizată, în general, printr-o vreme deosebit de schimbătoare, zilele reci şi umede alternând cu cele calde şi însorite. Această alternanţă se produce datorită modificărilor ce survin în circulaţia aerului deasupra sud-estului Europei şi totodată datorită retragerii dorsalei Anticiclonului Est-European spre răsărit, ceea ce favorizează pătrunderea aerul mai cald şi mai umed (originar din bazinul Mediteranei sau din zona oceanului Atlantic) pe teritoriul ţării noastre.

Ca o consecinţă a acestor schimbări în distribuţia centrilor barici de pe continentul european, temperatura medie lunară înregistrează un salt evident faţă de luna februarie. Excepţie fac unele zone restrânse din depresiunile intramontane, aflate în estul Transilvaniei, unde mediile de temperatură se menţin scăzute, ajungând până la -1 ºC.

Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961–2023 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, se constată că temperatura medie multianuală a lunii martie (figura 1) are valori pozitive în cea mai mare parte a teritoriului României, fiind mai ridicate în Câmpia Română, Dobrogea şi Câmpia de Vest (între 4 şi 6 ºC) şi mai reduse în Moldova, precum şi în interiorul arcului carpatic (între 2 şi 4 ºC). Pe suprafeţe restrânse din vestul Banatului şi din sudul Olteniei și Munteniei se înregistrează valorile termice cele mai ridicate din ţară, peste 6 ºC. De la poalele munţilor, unde valorile se menţin în jur de 0 ºC, temperatura scade constant, ajungând să aibă valori cuprinse între –8 şi -6 ºC în masivele înalte din Carpaţii Meridionali şi Orientali.

Temperatura maximă absolută a lunii martie (tabelul 1) în România este 32,8 ºC, înregistrată la Odobeşti, în 30 martie 1952. De altfel, sfârşitul lunii martie 1952 a fost foarte cald, în aceeaşi zi de 30 martie, înregistrându-se maxime absolute în ţară de peste 25,0 ºC (31,2 ºC la Medgidia; 30,6 ºC la Sibiu; 30,5 ºC la Griviţa; 30,4 ºC la Constanţa; 30,1 ºC la Cernavodă; 29,9 ºC la Focşani şi Boiţa).

La Bucureşti, maxima absolută este de 29,0 ºC, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, în data de 30 martie 1947. În aceeaşi zi, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret s-a înregistrat maxima absolută de 28,8 ºC (tabelul 2). La stația meteorologică București-Afumați, temperatura maximă absolută a lunii martie este de 27,2 ºC, înregistrată în data de 31 martie 1951.

Au existat şi ani în care s-au înregistrat temperaturi maxime, la fel de neobişnuite pentru luna martie, majoritatea peste 22-24 ºC, ca de exemplu: 2019, 2001, 1994, 1991, 1990, 1977, 1975.

În topul anilor cu cele mai calde luni martie se află: 1989, 1990, 2001, 2014, 2017, 2019 (tabelul 3).

Temperatura minimă absolută a lunii martie (tabelul 1) în România este -33,0 ºC şi a fost înregistrată în 11 martie 2005, la staţia meteorologică Obârşia Lotrului. Tot în anul 2005, mai ales în zilele de 1 şi 2 martie, s-au înregistrat temperaturi minime absolute ale lunii martie, majoritatea sub -18 ºC, la 24 staţii meteorologice (-31,7 ºC la Bâlea Lac, -27,6 ºC la Stâna de Vale, -26,6 ºC la Sf. Gheorghe Munte).

Temperaturi minime foarte scăzute s-au mai înregistrat şi în alţi ani, cum ar fi: 1987, 1985 sau 1952. Anul 1987 s-a remarcat prin numărul mare de staţii meteorologice, 95, la care au fost înregistrate temperaturi minime absolute ale respectivelor staţii, cu precădere în perioada 3-5 martie, valorile fiind sub -15 ºC (-30,0 ºC la Poiana Stampei, -29,6 ºC la Vf. Omu).

La Bucureşti, minima absolută a lunii martie este -21,7 ºC, înregistrată în data de 1 martie 2018, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. În aceeaşi zi a fost înregistrată şi minima absolută la Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Filaret, -19,7 ºC, respectiv -15,9 ºC.

Este de remarcat că începutul lunii martie 2018 a fost deosebit de geros, mai ales în ziua de 1 martie 2018, când s-au înregistrat temperaturi minime absolute pentru luna martie, la 10 staţii meteorologice, majoritatea situate în jumătatea de sud a ţării.

În topul anilor cu cele mai reci luni martie se regăsesc: 1962, 1963, 1969, 1987, 1996 etc. (tabelul 4).

Din datele înregistrate în perioada 1961–2023 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, se constată că precipitaţiile medii multianuale din luna martie (figura 2) sunt, în general, mai abundente decât în lunile de iarnă. Acestea cresc semnificativ de la est şi sud-est către vest şi nord-vest, dar şi cu altitudinea. În cea mai mare parte a Dobrogei, Bărăganului, Moldovei, dar şi în zone din interiorul arcului carpatic, cantităţile de precipitaţii sunt reduse, mai mici de 30 mm. Cele mai mici valori, sub 10 mm, se înregistrează în estul Deltei Dunării. Cantităţi de precipitaţii de peste 30 mm se înregistrează în sudul şi vestul ţării, în Transilvania şi vestul Moldovei. În Oltenia, precum şi în zona deluroasă şi în cea subcarpatică, acestea ating 50 mm. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii, medii multianuale, de peste 75 mm, se înregistrează în masivele montane din Carpaţii Meridionali, Occidentali și din nordul Carpaţilor Orientali.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din martie (tabelul 1), înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 375,1 mm, la Stâna de Vale, în anul 1988.

La Bucureşti, cantitatea lunară de precipitaţii, maximă absolută (tabelul 2), este de 127,9 mm, înregistrată la Bucureşti-Filaret, în anul 1984. În acelaşi an a fost înregistrată şi maxima absolută la staţia meteorologică Bucureşti Băneasa, 113,1 mm. La București-Afumați, maxima absolută a lunii martie este de 107,0 mm, înregistrată în anul 1997.

Menţionăm şi câțiva ani în care s-au înregistrat precipitaţii abundente în luna martie, multe dintre valori fiind maxime absolute ale staţiilor respective: 2013, 2006, 1993, 1988, 1984, 1962.

Cantitatea maximă absolută de precipitaţii, căzută în 24 de ore, în luna martie, la staţiile meteorologice din România, este 96,9 mm, înregistrată la Predeal, în 23 martie 2007 (tabelul 1).

La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore este de 57,0 mm, înregistrată în 12 martie 1973, la Bucureşti-Băneasa. La stațiile meteorologice București-Filaret și București-Afumați, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore, în luna martie, este de 49,3 mm (12 martie 1973), respectiv 41,5 mm (8 martie 1993).

În topul anilor cu cele mai ploioase luni martie se află: 1962, 1988, 2006, 2013, 2018 (tabelul 5). Totodată, în topul anilor cu cele mai secetoase luni martie se regăsesc: 1972, 1974, 1985, 1990, 2012, 2022 (tabelul 6).


Tabelul 1: Valori absolute pe țară, înregistrate în luna martie, ale temperaturii maxime și minime lunare, respectiv ale cantității maxime lunare de precipitații și ale cantității maxime de precipitații căzute în 24 de ore
Parametrul Valoarea Staţia meteorologică Data de producere
Temperatura maximă absolută 32,8 °C Odobeşti 30 martie 1952
Temperatura minimă absolută -33,0 °C Obârşia Lotrului 11 martie 2005
Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii 375,1 mm Stâna de Vale martie 1988
Cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore 96,9 mm Predeal 23 martie 2007


Figura 1: Temperatura medie lunară multianuală (1961-2023) - Martie


Figura 2: Cantitatea medie lunară de precipitații, medie multianuală (1961-2023) - Martie


Tabelul 2: Date referitoare la temperatura aerului (maxima și minima absolută lunară, respectiv media lunară multianuală) și la precipitațiile atmosferice (maxima absolută lunară, media lunară multianuală și maxima absolută în 24 de ore) din luna martie, pentru 13 stații meteorologice repartizate uniform pe teritoriul României
Temperatura aerului (°C)
Precipitații atmosferice (mm)
Stația meteorologică Maxima absolută/Anul Media lunară multianuală (1961-2023) Minima absolută/Anul Cantitatea lunară maximă absolută/Anul Cantitatea lunară, medie multianuală (1961-2023) Cantitatea maximă absolută căzută în 24 ore/Anul
Bucureşti-Filaret 28,8/1947 6,2 -19,0/1883 127,9/1984 42,0 49,3/1973
Buzău 28,0/2001 5,3 -17,0/1901 84,8/2018 26,6 42,0/1897
Ceahlău Toaca 13,8/1989 -5,3 -29,0/1987 105,6/2021 38,9 34,7/2021
Cluj-Napoca 28,9/1927 4,0 -22,0/1932 108,5/1962 30,2 32,2/2006
Constanţa 30,8/1952 (Constanţa Port) 5,5 -12,8/1929; 1940 (Constanţa Aer; Constanţa Port) 95,7/1995 31,5 44,7/1995
Craiova 29,0/1947 5,6 -21,0/1929 144,0/2016 42,6 44,8/2016
Iaşi 27,0/1926 (Iaşi Internat) 3,8 -22,7/1952 95,3/1900 (Iaşi Internat) 31,9 59,7/1901 (Iaşi Internat)
Satu Mare 26,0/1974 4,8 -20,6/1940 180,9/2013 36,9 35,6/2004
Semenic 17,5/1977 -2,1 -21,7/1987 193,2/1962 66,1 48,8/1982
Tg. Mureş 27,0/1975 4,3 -27,3/1932 97,1/1962 29,7 57,0/1897
Timişoara 28,2/1952 6,2 -20,0/1933 116,0/1915 35,4 28,4/1924
Vf. Omu 12,2/1974 -8,1 -29,6/1987 307,7/1944 66,0 55,0/1944
Vlădeasa 1800 12,8/1991 -4,5 -26,3/1987 180,7/2006 66,1 34,0/2001



Tabelul 3: Topul anilor cu cele mai calde luni martie din România, din perioada 1961-2023
Nr. crt. Anul Temperatura medie lunară (ºC) Abaterea față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 (ºC)
1 1990 7,4 3,5
2 2014, 2017 7,2 3,3
3 2001 6,6 2,7
4 2019 6,5 2,6
5 1989 6,2 2,3
6 1975, 2002, 2007 6,1 2,2
7 2020 6,0 2,1
8 2023 5,9 2,0
9 1994, 2008 5,7 1,8
10 1977, 2016 5,5 1,6



Tabelul 4: Topul anilor cu cele mai reci luni martie din România, din perioada 1961-2023
Nr. crt. Anul Temperatura medie lunară (ºC) Abaterea față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 (ºC)
1 1987 -2,0 -6,0
2 1996 -1,4 -5,4
3 1969 0,1 -3,9
4 1963 0,4 -3,6
5 1962 0,7 -3,3
6 1976 0,9 -3,1
7 1964 1,0 -3,0
8 1993 1,4 -2,6
9 1973,1985,2003,2005 1,5 -2,5
10 1998 1,6 -2,4



Tabelul 5: Topul anilor cu cele mai ploioase luni martie din România, din perioada 1961-2023
Nr. crt. Anul Cantitatea lunară de precipitații (mm) Abaterea față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 (%)
1 1962 85,6 115
2 1988 76,9 93
3 2006 74,2 86
4 2018 72,3 82
5 2013 69,6 75
6 1993 62,9 58
7 2001 57,1 44
8 1984 56,7 43
9 2016 56,5 42
10 2021 55,4 39



Tabelul 6: Topul anilor cu cele mai secetoase luni martie din România, din perioada 1961-2023
Nr. crt. Anul Cantitatea lunară de precipitații (mm) Abaterea față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 (%)
1 1972, 2012 12,0 -70
2 1990 12,7 -68
3 1985 12,9 -67
4 2022 14,1 -65
5 1974 14,5 -64
6 1961 18,1 -55
7 1991 18,7 -53
8 2003 19,4 -51
9 2019 19,9 -50
10 2011 20,6 -48