Caracterizare climatologică multianuală 1961-2021

Octombrie


Octombrie este cea mai stabilă lună de toamnă, când zile în șir vremea se menţine însorită, deşi nopţile devin tot mai reci. În majoritatea zonelor ţării apare fenomenul de brumă. Ţara noastră se află mai mult sub influenţa maximului barometric est european, iar dorsala anticiclonului Azoric se retrage treptat spre vestul continentului.

Din cauza modificării distribuţiei centrilor barici pe continent, dar şi reducerii duratei de strălucire a Soarelui, temperaturile medii lunare din această lună sunt, în general, cu 5–7 ºC mai mici decât cele din luna septembrie.

Din datele înregistrate în perioada 1961–2021 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, se constată că temperatura medie multianuală a lunii octombrie are valori cuprinse între 10 şi 12 ºC în zonele de câmpie şi deal din Oltenia, Muntenia, Banat, Crişana, în cea mai mare parte a Dobrogei şi pe areale mai restrânse din Moldova (figura 1). Pe litoral, în Delta Dunării şi local, în sud-vestul Banatului și în lunca Dunării, mediile depăşesc 12 ºC. Valori între 8 și 10 ºC sunt caracteristice Transilvaniei, Dealurilor Vestice, Maramureşului, celei mai mari părţi a Moldovei şi Subcarpaţilor. În depresiunile intramontane şi în zona montană joasă (sub 1500 m) sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între 4 şi 8 ºC. În zona montană înaltă (peste 1500 m) aceste valori coboară până la 2-4 ºC, iar la Vf. Omu chiar sub 0 ºC.

Uneori, pe fondul advecției unor mase de aer tropical pe teritoriul ţării noastre, se mai pot înregistra temperaturi maxime „estivale” chiar şi în luna octombrie, temperaturi ce depăşesc 35-38 ºC.

Temperatura maximă absolută a acestei luni în România, este de 39,0 ºC şi s-a înregistrat în ziua de 3 octombrie 1952, la Armăşeşti (jud. Ialomiţa) (tabelul 1).

Maxima absolută a lunii octombrie la Bucureşti este de 35,5 ºC, înregistrată în 2 octombrie 1952, la staţiile meteorologice Bucureşti-Filaret şi Bucureşti-Afumaţi (tabelul 2). În aceeaşi zi s-a înregistrat şi temperatura maximă absolută a staţiei meteorologice Bucureşti-Băneasa, 35,2 ºC.

În luna octombrie a anului 1952, temperatura maximă absolută a fost depăşită la 52 de staţii meteorologice, în 2 octombrie, majoritatea valorilor fiind mai mari de 30,0 ºC. Temperatura maximă absolută a fost depăşită la un număr mare de staţii și în anii: 2012 (la 51 staţii meteo, majoritatea fiind înregistrate în ziua de 1 octombrie), 1993 (la 32 de staţii meteo, în perioada 13-17 octombrie), 1991 (la 33 de staţii meteo, în ziua de 1 octombrie).

În topul anilor cu cele mai calde luni octombrie la nivelul României se regăsesc 2020, 2019, 2018, 2012, 2001, 1984, 1966 etc. (tabelul 3).

Tot în această lună, advecțiile de aer artic produc adesea răciri bruşte şi intense ale vremii, temperatura minimă coborând chiar și sub -15 ºC.

Temperatura minimă absolută a lunii octombrie în România este -21,3 ºC şi a fost înregistrată la Întorsura Buzăului, în data de 27 octombrie 1988 (tabelul 1).

La Bucureşti, minima absolută este de -10,7 ºC, înregistrată în 31 octombrie 1920, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret (tabelul 2). La staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa, temperaturile minime absolute sunt de -7,2 ºC (27, 29 octombrie 1988), respectiv -8,0 ºC (30 octombrie 1997).

În anul 1988, în zilele de 27 şi 28 octombrie, la 69 staţii meteorologice s-au înregistrat temperaturi minime mai mici decât minimele absolute ale staţiilor, iar în anul 1997, la 75 de staţii meteorologice, minima lunii octombrie a fost mai mică decât minima absolută, aceste valori înregistrându-se în perioada 27-30 octombrie.

În topul anilor cu cele mai reci luni octombrie se află: 2010, 1997, 1979, 1972, 1971 etc. (tabelul 4).

Luna octombrie este una dintre lunile caracterizate de cele mai mici valori ale cantităţii totale lunare de precipitaţii. Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961–2021 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, cantităţile lunare de precipitaţii, medii multianuale, din această lună, sunt cuprinse între 30 şi 50 mm în cea mai mare parte a ţării, cu diferența că în jumătatea estică și în centrul țării cantitățile sunt mai mici cu aproximativ 10 mm față de celelalte regiuni (figura 2). Cantiţăţi sub 30 mm sunt caracteristice mai ales Deltei Dunării şi unor areale restrânse din Dobrogea și Transilvania. Cantități între 50 și 75 mm se înregistrează în Carpaţii Meridionali, Podişul Getic, Subcarpaţii Getici, Carpaţii Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali. Valori ale mediilor lunare multianuale de precipitaţii ce depăşesc 75 mm se înregistrează, preponderent, la staţiile meteorologice situate la altitudini mai mari de 1800 m.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din octombrie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 318,1 mm, la Stâna de Vale, în anul 1992 (tabelul 1). La Bucureşti, maxima absolută lunară de precipitaţii este de 143,3 mm, înregistrată la stația Bucureşti-Filaret, în anul 1972 (tabelul 2). La staţiile meteorologice Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Afumaţi, cantitățile lunare maxime absolute de precipitaţii din octombrie s-au înregistrat în anul 1972 şi sunt de 131,8 mm, respectiv 130,4 mm.

Exemple de ani în care au fost înregistrate maxime absolute de precipitaţii la un număr mare de staţii sunt: 1972 (42 staţii meteorologice) şi 2016 (30 staţii meteorologice).

Cele mai ploioase luni octombrie s-au înregistrat în anii: 2016, 2007, 2003, 1974, 1972 etc. (tabelul 5). De asemenea, cele mai secetoase luni octombrie s-au înregistrat în anii: 2000, 1995, 1985, 1969, 1965 etc. (tabelul 6).

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, înregistrată la staţiile meteorologice din România în octombrie, este 128,2 mm, la Cernavodă, în data de 4 octombrie 1945 (tabelul 1).

La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore este de 76,6 mm, înregistrată în 2 octombrie 2005, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. La staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Filaret, maximele absolute ale cantității de precipitaţii căzută în 24 de ore, în octombrie, s-au înregistrat în data de 1 octombrie 2013, fiind 71,2 mm, respectiv 64,6 mm.


Tabelul 1. Valori absolute pe țară, înregistrate în luna octombrie, ale temperaturii maxime și minime lunare, respectiv ale cantității maxime lunare de precipitații și ale cantității maxime de precipitații căzute în 24 de ore
Parametrul Valoarea Staţia meteorologică Data de producere
Temperatura maximă absolută 39,0 ºC Armăşeşti (jud. Ialomiţa) 3 octombrie 1952
Temperatura minimă absolută -21,3 ºC Întorsura Buzăului 27 octombrie 1988
Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii 318,1 mm Stâna de Vale octombrie 1992
Cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore 128,2 mm Cernavodă 4 octombrie 1945


Figura 1: Temperatura medie lunară multianuală (1961-2021) - Octombrie


Figura 2: Cantitatea medie lunară de precipitații, medie multianuală (1961-2021) - Octombrie


Tabelul 2. Date referitoare la temperatura aerului (maxima și minima absolută lunară, respectiv media lunară multianuală) și la precipitațiile atmosferice (maxima absolută lunară, media lunară multianuală și maxima absolută în 24 de ore) din luna octombrie, pentru 13 stații meteorologice repartizate uniform pe teritoriul României
Temperatura aerului (°C)
Precipitații atmosferice (mm)
Stația meteorologică Maxima absolută/Anul Media lunară multianuală (1961-2021) Minima absolută/Anul Cantitatea lunară maximă absolută/Anul Cantitatea lunară, medie multianuală (1961-2021) Cantitatea maximă absolută căzută în 24 ore/Anul
Bucureşti-Filaret 35,5/1952 11,9 -10,7/1920 143,3/1972 46,1 64,6/2013
Buzău 35,3/1952 11,5 -8,0/1988 146,7/1944 35,3 64,8/2013
Ceahlău Toaca 19,8/2012 2,1 -16,2/1997 105,2/2016 36,6 30,3/2016
Cluj-Napoca 32,6/1952 9,0 -8,8/1997 143,0/1939 (Cluj Academie) 37,1 51,7/2009
Constanţa 32,5/1887 13,4 -12,4/1920 159,4/2013 38,4 112,4/2013
Craiova 34,4/1932 11,4 -9,0/1920 238,3/1972 44,0 54,4/2008
Iaşi 33,9/1952 10,2 -16,0/1920 (Iaşi Internat) 148,1/2016 34,9 75,8/1998
Satu Mare 30,8/2012 9,8 -9,3/1971 181,4/2003 45,6 71,0/2003
Semenic 20,9/1965 4,9 -11,8/2003 257,7/1974 76,1 70,2/2020
Tg. Mureş 31,7/2012 9,2 -8,4/1988 162,4/1939 39,4 47,3/1892
Timişoara 33,8/1935 11,2 -6,8/1971 199,0/1905 44,4 49,4/2009
Vf. Omu 20,0/1935 -0,4 -19,0/1938; 1946 207,3/2017 56,2 87,4/2017
Vlădeasa 1800 20,4/2012 2,9 -14,4/1997 295,4/1992 67,8 64,4/1991



Tabelul 3. Topul anilor cu cele mai calde luni octombrie din România, din perioada 1961-2021
Nr. crt. Anul Temperatura medie lunară (ºC) Abaterea față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 (ºC)
1 1966 13,3 3,5
2 2020 12,0 2,2
3 2018 11,6 1,8
4 1984, 2001, 2012, 2019 11,5 1,7
5 1967, 1993 11,3 1,5
6 1981 11,0 1,2
7 1964, 2004 10,8 0,9
8 2006 10,7 0,8
9 2008 10,6 0,7
10 1980 10,4 0,5



Tabelul 4. Topul anilor cu cele mai reci luni octombrie din România, din perioada 1961-2021
Nr. crt. Anul Temperatura medie lunară (ºC) Abaterea față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 (ºC)
1 1997 6,9 -3,0
2 1972 7,0 -2,9
3 2010 7,1 -2,8
4 1979 7,3 -2,6
5 1971 7,6 -2,3
6 1970 7,7 -2,2
7 1988, 2003 7,8 -2,1
8 1985 8,0 -1,9
9 1965, 2011, 2016 8,2 -1,7
10 1986 8,3 -1,6



Tabelul 5. Topul anilor cu cele mai ploioase luni octombrie din România, din perioada 1961-2021
Nr. crt. Anul Cantitatea lunară de precipitații (mm) Abaterea față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 (%)
1 1972 134,5 136
2 2016 101,0 77
3 2003 98,2 72
4 1974 87,5 53
5 2007 86,0 51
6 2009 85,0 49
7 1998 80,7 41
8 2017 75,1 32
9 2020 72,5 27
10 1964 72,0 26



Tabelul 6. Topul anilor cu cele mai secetoase luni octombrie din România, din perioada 1961-2021
Nr. crt. Anul Cantitatea lunară de precipitații (mm) Abaterea față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 (%)
1 2000 3,1 -95
2 1965 8,2 -86
3 1969 8,7 -85
4 1995 8,9 -84
5 1985 10,7 -81
6 1962 12,8 -78
7 1978 13,7 -76
8 1977 14,1 -75
9 1983 18,0 -68
10 2018 19,0 -67