Caracterizare climatologică multianuală 1961-2021

Iunie

Prima lună calendaristică de vară este caracterizată, în general, printr-o alternanţă a zilelor însorite şi călduroase cu cele ploioase şi reci. Ȋn perioadele calde, nu de puţine ori, valorile termice urcă după-amieză peste 30 ºC, iar în perioadele ploioase, într-un interval scurt, de câteva ore, aversele de ploaie pot aduce cantităţi de precipitaţii ce depăşesc cantităţile medii lunare.

Acest aspect instabil al vremii, specific lunii iunie, se datorează activităţii deosebit de intense a dorsalei Anticiclonului Azoric, ce aduce un aflux de aer umed oceanic, care la contactul cu aerul tropical ce acoperă şi zona ţării noastre, determină, uneori, precipitaţii deosebit de abundente.

Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961–2021 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, se constată că temperatura medie lunară multianuală (1961-2021) depășește 20 ºC, în Câmpia Română, vestul Banatului, în sudul și estul Podișului Moldovei și în zonele joase din Dobrogea. Valori medii între 18 și 20 ºC sunt specifice Câmpiei de Vest, Culoarului Mureșului, Podișului Moldovei și zonelor deluroase din Oltenia, Dobrogea și Muntenia. În restul teritoriului, cu excepția zonelor montane, temperaturile medii lunare se mențin între 16 și 18 ºC. În zona montană joasă, dar și în depresiunile intramontane, aceste valori se situează între 8 și 16 ºC. La altitudini de peste 1700 m, mediile de temperatură sunt între 6 și 8 ºC şi doar pe culmile înalte ale Carpaţilor Meridionali (la peste 2500 m altitudine) se înregistrează temperaturi sub 6 ºC (figura 1).

Temperatura maximă absolută a lunii iunie în România este 42,0 ºC, înregistrată la Oraviţa, în data de 29 iunie 1938 (tabelul 1).

Temperatura maximă absolută a lunii iunie, la Bucureşti, este de 40,3 ºC, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret în 20 iunie 1918 (tabelul 2). La staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa, maximele absolute sunt de 39,8 ºC şi respectiv 39,0 ºC, ambele înregistrându-se în data de 26 iunie 2007.

Menţionăm că în data de 26 iunie 2007 s-au înregistrat maxime absolute la 48 de staţii meteorologice, acestea fiind, în general, peste 34 ºC.

Ani în care s-au înregistrat temperaturi maxime absolute mari în luna iunie, majoritatea peste 33 ºC, au fost: 2019, 2002, 2000, 1987, etc.

Cele mai calde luni iunie au fost înregistrate în anii: 2019, 2012, 2007, 2003, 1964 (tabelul 3).

Temperatura minimă absolută a lunii iunie în România este -12,0 ºC, înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în zilele de 5 şi 6 iunie 1939 (tabelul 1).

La Bucureşti, minima absolută a lunii iunie este 4,2 ºC, înregistrată în data de 3 iunie 1918, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret (tabelul 2). La stațiile meteorologice București-Băneasa și București-Afumați, temperatura minimă absolută este 4,5 ºC, în data de 1 iunie 1934 și respectiv 5,6 ºC, în data de 8 iunie 1962 și 3 iunie 1990.

Luni iunie în care au fost înregistrate minime absolute scăzute la mai multe staţii meteorologice, majoritatea sub 9 ºC, au fost: 2001, 1990, 1989, 1984, 1977 etc. Ȋn anul 1990, în perioada 1-3 iunie a fost înregistrată minima absolută a lunii iunie la 46 de staţii meteorologice, majoritatea sub 9 ºC, la Stâna de Vale înregistrându-se -3,8 ºC, cea mai mică valoare din şirul celor 46 de valori. Ȋn luna iunie 1977 s-a înregistrat minima absolută la 44 de staţii meteorologice, în perioada 2-5 iunie, valorile fiind sub 7 ºC.

Cele mai reci luni iunie au fost înregistrate în anii: 1966, 1974, 1976, 1984, 1985, 1989 (tabelul 4).

Din punct de vedere al precipitațiilor, luna iunie este cea mai bogată în precipitații dintre toate lunile anului. Din datele înregistrate în perioada 1961–2021, la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, se constată că precipitaţiile medii multianuale (1961-2021) din luna iunie sunt mai mici de 50 mm doar în jumătatea de est a Dobrogei. Acestea sunt cuprinse între 50-75 mm în zonele joase din Banat, Crişana, Oltenia şi Muntenia, în sudul Moldovei, şi local, în Transilvania. Precipitațiile medii multianuale se situează în intervalul 75-100 mm în zonele de deal și podiș din Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Banat și Crișana. În zonele subcarpatice și cele montane joase, precipitaţiile medii multianuale sunt cuprinse între 100-125 mm. În zona montană înaltă din Carpații Meridionali, Occidentali și din nordul Carpaților Orientali acestea depăşesc 150 mm (figura 2).

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din iunie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 588,4 mm, la Bâlea-Lac, în anul 2011 (tabelul 1).

La Bucureşti, cantitatea lunară maximă absolută de precipitaţii din iunie este de 297,9 mm, înregistrată la Bucureşti-Filaret, în anul 1897 (tabelul 2). La Bucureşti-Băneasa, maxima absolută a cantității de precipitaţii este de 212,2 mm, înregistrată în 1958, iar la București-Afumați, aceasta este de 202,9 mm și s-a înregistrat în anul 1969.

În topul anilor cu cele mai ploioase luni iunie se află: 2020, 2018, 2010, 1974, 1969 (tabelul 5).

Cele mai secetoase luni iunie au fost în anii: 2012, 2003, 2000, 1987, 1968 (tabelul 6).

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, la staţiile meteorologice din România, este 204,0 mm, înregistrată la staţia meteorologică Calafat, în 3 iunie 1940 (tabelul 1).

La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore este de 136,6 mm, înregistrată în 7 iunie 1910, la stația meteorologică Bucureşti-Filaret (tabelul 2). La stația București-Băneasa, maxima absolută s-a înregistrat în data de 21 iunie 2020 și este de 84,9 mm, iar la stația București-Afumați, aceasta s-a înregistrat la data de 27 iunie 1957 și este de 77,1 mm.

Tabelul 1. Valori absolute pe țară, înregistrate în luna iunie, ale temperaturii maxime și minime lunare, respectiv ale cantității maxime lunare de precipitații și ale cantității maxime de precipitații căzute în 24 de ore
Parametrul Valoarea Staţia meteorologică Data de producere
Temperatura maximă absolută 42,0 ºC Oraviţa 29 iunie 1938
Temperatura minimă absolută -12,0 ºC Vf. Omu 5 şi 6 iunie 1939
Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii 588,4 mm Bâlea-Lac iunie 2011
Cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore 204,0 mm Calafat 3 iunie 1940

Figura 1: Temperatura medie lunară multianuală (1961-2021) - Iunie

Figura 2: Cantitatea medie lunară de precipitații, medie multianuală (1961-2021) - Iunie

Tabelul 2. Date referitoare la temperatura aerului (maxima și minima absolută lunară, respectiv media lunară multianuală) și la precipitațiile atmosferice (maxima absolută lunară, media lunară multianuală și maxima absolută în 24 de ore) din luna iunie, pentru 13 stații meteorologice repartizate uniform pe teritoriul României
Temperatura aerului (°C)
Precipitații atmosferice (mm)
Stația meteorologică Maxima absolută/Anul Media lunară multianuală (1961-2021) Minima absolută/Anul Cantitatea lunară maximă absolută/Anul Cantitatea lunară, medie multianuală (1961-2021) Cantitatea maximă absolută căzută în 24 ore/Anul
Bucureşti-Filaret 40,3/1918 21,3 4,2/1918 297,9/1897 77,3 136,6/1910
Buzău 38,5/1908 21,0 3,4/1936 216,6/1897 82,0 70,5/1936
Ceahlău Toaca 25,1/2016 8,2 -4,5/ 1977; 2000 349,5/2010 113,0 99,2/2011
Cluj-Napoca 36,6/1885 (Cluj Academie) 17,8 0,4/1955 (Cluj Aero) 223,0/1901 (Cluj Academie) 87,5 65,4/1953 (Cluj Aero)
Constanţa 36,9/1982 20,7 3,8/1951 (Constanța Aero) 180,3/ 2021 (Constanța-Dig) 42,4 75,0/1932
Craiova 38,8/2017 20,6 4,4/1962 (Craiova Tarom) 298,5/1940 74,7 72,6/1976
Iaşi 38,0/1927 19,9 3,5/1934 (Iaşi Aero) 291,9/1985 89,6 114,2/1985
Satu Mare 36,3/2000 19,2 0,6/1977 221,1/1974 79,0 69,4/1971
Semenic 28,1/2021 11,4 -4,6/1962 552,2/1969 167,3 106,7/1965
Tg. Mureş 36,6/1918 18,6 0,0/1918 277,1/1924 85,2 66,0/1924
Timişoara 39,0/2021 20,2 2,2/1962 375,0/1884 77,3 100,0/1915
Vf. Omu 22,0/1939 4,1 -12,0/1939 407,5/1948 142,2 109,6/1941
Vlădeasa 1800 26,4/2021 8,3 -7,6/1962 400,3/1974 168,5 88,2/1975

Tabelul 3. Topul anilor cu cele mai calde luni iunie din România, din perioada 1961-2021
Nr. crt. Anul Temperatura medie lunară (ºC) Abaterea față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 (ºC)
1 2019 20,9 2,1
2 2012 20,7 1,9
3 2007 20,5 1,7
4 2003 20,4 1,6
5 1964 20,3 1,5
6 2017 20,0 1,2
7 2016 19,9 1,1
8 1979 19,6 0,8
9 1999 19,5 0,7
10 2018 19,4 0,6

Tabelul 4. Topul anilor cu cele mai reci luni iunie din România, din perioada 1961-2021
Nr. crt. Anul Temperatura medie lunară (ºC) Abaterea față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 (ºC)
1 1976 15,9 -2,9
2 1984 16,0 -2,8
3 1985 16,1 -2,7
4 1974 16,2 -2,6
5 1966, 1989 16,3 -2,5
6 1969 16,6 -2,2
7 1962, 1978, 2001 16,7 -2,1
8 1967, 1980 16,8 -2,0
9 1971, 1983 16,9 -1,9
10 1973, 1977, 2005 17,0 -1,8

Tabelul 5. Topul anilor cu cele mai ploioase luni iunie din România, din perioada 1961-2021
Nr. crt. Anul Cantitatea lunară de precipitații (mm) Abaterea față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 (%)
1 1969 166,5 84
2 2018 155,9 72
3 1974 139,0 54
4 2010 133,0 47
5 2020 129,7 43
6 1975 126,8 40
7 2001 125,8 39
8 1979 125,1 38
9 2016 124,5 38
10 1983 113,5 26

Tabelul 6. Topul anilor cu cele mai secetoase luni iunie din România, din perioada 1961-2021
Nr. crt. Anul Cantitatea lunară de precipitații (mm) Abaterea față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 (%)
1 2003 30,8 -66
2 2000 36,4 -60
3 1968 44,4 -51
4 1987 51,4 -43
5 2012 55,2 -39
6 2007 57,1 -37
7 1996 58,2 -36
8 1993 58,9 -35
9 1990 59,5 -34
10 1964 60,3 -33