Caracterizare climatologică multianuală 1961-2020

Decembrie


Luna de început a iernii, decembrie, se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice: ninsoare care asociată cu intensificări ale vântului determină producerea viscolului, fenomen ce se produce cel mai des în Câmpia Munteniei, în Dobrogea şi în estul Moldovei; ceaţă persistentă, mai ales în zonele de câmpie şi în depresiuni şi mai rar, lapoviţă şi ploaie.

O influenţă deosebită asupra ţării noastre încep să aibă din această lună, dorsala anticiclonului est-european, care se extinde deasupra sud-estului Europei şi, într-o oarecare măsură, ciclonii mediteraneeni. Temperatura aerului marchează o scădere, în medie, cu 4 – 6 ºC, faţă de ultima lună de toamnă.

Din datele înregistrate în perioada 1961-2020 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie se constată că în luna decembrie, valori pozitive ale temperaturii se înregistreză pe suprafețe extinse din sudul și vestul țării precum și din Dobrogea astfel: cele mai mari valori, de peste 2 ºC, sunt specifice litoralului și Depresiunii Oraviţa, iar cele cuprinse între 0 și 2 ºC caracterizează Dobrogea, cea mai mare parte a Câmpiei Române, Lunca Dunării şi dealurile și câmpiile din vestul țării. Valori negative, cuprinse în intervalul -4 … 0 ºC, se regăsesc în Moldova, Transilvania, Maramureș și în Dealurile Subcarpatice. Temperatura medie scade la circa -6 … -4 ºC în depresiunile din estul Transilvaniei. În zonele montane, mediile de temperatură a aerului ating valori de -8 … -6 ºC, cu extindere mare în Carpații Orientali, dar și în cei Meridionali unde, la altitudinile cele mai mari, aceasta coboară sub -8 ºC (fig. 1).

Invaziile maselor de aer rece continental polar sau arctic determină ca adesea nopţile să fie deosebit de geroase. De altfel, temperaturile minime absolute ale acestei luni au coborât frecvent sub -20 ºC, de exemplu în anii: 2002, 1998, 1996, 1948, 1927,1902 etc. Ani cu luni decembrie foarte reci au fost: 1962, 1977, 1991, 1998, 2001, 2002 etc. (tabelul 4).

Temperatura minimă absolută a lunii decembrie, din România, este -34,5 ºC, înregistrată la Întorsura Buzăului, în data de 25 decembrie 1998.

La Bucureşti, minima absolută este de -26,4 ºC, înregistrată în 22 decembrie 1927, la Bucureşti-Filaret (tabelul 2). La staţiile meteorologice Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Afumaţi, temperatura minimă absolută a acestei luni este -25,6 ºC, respectiv -21,5 ºC, ambele înregistrate în 26 decembrie 2002.

Chiar şi în decembrie, dar mai rar, pătrund până în zona ţării noastre mase de aer tropical ce produc creşteri spectaculoase ale valorilor termice. În astfel de condiţii sinoptice se pot înregistra temperaturi maxime ridicate, neobişnuite pentru această lună, peste 15-20 ºC, aşa cum s-a întâmplat în anii 1989, 1985, 1960, 1957, 1903 etc. Ani cu luni decembrie foarte calde au fost: 1979, 1982, 2015, 2019, 2020 etc. (tabelul 3).

Temperatura maximă absolută a lunii decembrie în România este 23,4 ºC şi a fost înregistrată la Câmpina, în data de 5 decembrie 1985.

La Bucureşti, maxima absolută este de 20,8 ºC, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, în data de 3 decembrie 1903. La Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Afumaţi, temperatura maximă absolută a acestei luni este 18,4 ºC (9 decembrie 1960 şi 18 decembrie 1989), respectiv 18,8 ºC (9 decembrie 1960).

Regimul precipitaţiilor este caracterizat de cantități medii lunare mai ridicate în partea vestică a țării ca urmare a advecțiilor de aer umed dinspre Marea Mediterană și mai scăzute, în medie cu 10 – 20 mm, în cea estică.

Din datele înregistrate în perioada 1961-2020 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie se constată că în luna decembrie, cele mai mici valori, sub 30 mm, caracterizează cea mai mare parte a Podișului Moldovei, Podișul Târnavelor, precum și Depresiunea Brașovului și parțial Delta Dunării. În estul și sudul Câmpiei Române, sudul Moldovei, Dobrogea și mare parte din Podișul Transilvaniei precipitaţiile ating 30 – 40 mm, iar pe măsură ce înaintăm spre vest, cantitățile de precipitaţii cresc în medie la 40 - 50 mm în vestul și centrul Câmpiei Române și în Câmpia de Vest. Valori ale cantitătii de precipitaţii medie multianuală de peste 50 mm se regăsesc în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali unde, pe areale restrânse, acestea pot depăși chiar 75 mm (fig. 2).

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din decembrie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 349,4 mm, la Stâna de Vale, în anul 1993.

La Bucureşti, maxima absolută lunară de precipitaţii este de 184,6 mm, înregistrată la Bucureşti-Filaret, în anul 1969. La staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa, maxima absolută a cantităţii lunare de precipitaţii din decembrie, s-a înregistrat tot în anul 1969 şi are valoarea de 179,2 mm şi respectiv, 171,2 mm.

Ani cu luni decembrie foarte ploioase au fost: 1969, 1981, 1999, 2010, 2014 etc. (tabelul 5). Ani cu luni decembrie foarte secetoase au fost: 1972, 1975, 2013, 2015, 2016 etc. (tabelul 6).

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, din decembrie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 137,6 mm, la Stâna de Vale, în data de 24 decembrie 1995 (tabelul 1).

La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore este de 58,6 mm, înregistrată în 3 decembrie 1911, la Bucureşti-Filaret (tabelul 2). Maxima absolută a cantităţii lunare de precipitaţii căzută în 24 de ore, din decembrie, la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi este 39,7 mm (4 decembrie 2010) şi 39,5 mm la Bucureşti-Băneasa (7 decembrie 1990).


Tabelul 1. Valori absolute pe țară, înregistrate în luna decembrie, ale temperaturii maxime și minime lunare, respectiv ale cantității maxime lunare de precipitații și ale cantității maxime de precipitații căzute în 24 de ore
Parametrul Valoarea Staţia meteorologică Data de producere
Temperatura maximă absolută 23,4  °C Câmpina 5 decembrie 1985
Temperatura minimă absolută -34,5 °C Întorsura Buzăului 25 decembrie 1998
Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii 349,4 mm Stâna de Vale decembrie 1993
Cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore 137,6 mm Stâna de Vale 24 decembrie 1995


Figura 1: Temperatura medie lunară multianuală (1961-2020) - Decembrie


Figura 2: Cantitatea medie lunară de precipitații, medie multianuală (1961-2020) - Decembrie


Tabelul 2. Date referitoare la temperatura aerului (maxima și minima absolută lunară, respectiv media lunară multianuală) și la precipitațiile atmosferice (maxima absolută lunară, media lunară multianuală și maxima absolută în 24 de ore) din luna decembrie, pentru 13 stații meteorologice repartizate uniform pe teritoriul României
Temperatura aerului (°C)
Precipitații atmosferice (mm)
Stația meteorologică Maxima absolută/Anul Media lunară multianuală (1961-2020) Minima absolută/Anul Cantitatea lunară maximă absolută/Anul Cantitatea lunară, medie multianuală (1961-2020) Cantitatea maximă absolută căzută în 24 ore/Anul
Bucureşti Filaret 20,8/1903 0,7 -26,4/1927 184,6/1969 46,4 58,6/1911
Buzău 21,6/1989 0,5 -23,0/1902 132,4/1902 29,5 58,9/2002
Ceahlău Toaca 10,4/2019 -6,3 -26,4/1997 74,8/1981 33,9 24,6/1995
Cluj-Napoca 18,7/1982 -1,4 -27,9/1927 78,1/1981 33,6 30,5/1995
Constanţa 21,0/1903 (Constanţa Port) 3,2 -18,6/1948 (Constanța Aero) 188,5/1969 39,2 36,4/2000
Craiova 19,5/1915 0,1 -26,0/1902 155,2/2014 48,2 53,8/2010
Iaşi 19,5/1989 -0,6 -29,5/1946 101,5/1930 31,3 42,7/1971
Satu Mare 18,0/1989 -0,1 -30,4/1961 135,0 /1959 51,2 26,5/1987
Semenic 14,8/2015 -3,7 -21,1/1967 166,4/1999 75,8 56,0/2019
Tg. Mureş 18,3/1960 -1,2 -26,5/1902 62,7/1997 35,6 24,8/2019
Timişoara 20,2/1957 1,1 -24,8/1927 86,8/1981 48,1 37,8/2018
Vf. Omu 9,0/1927 -8,5 -32,4/1957 139,7/1969 66,1 55,7/1945
Vlădeasa 1800 10,2/1985 -5,6 -24,4/1961 198,6/1945 79,6 42,1/1993



Tabelul 3. Topul anilor cu cele mai calde luni decembrie din România, din perioada 1961-2020
Nr. crt. Anul Temperatura medie lunară (ºC) Abaterea față de media intervalului de referință 1981 – 2010 (ºC)
1 2020 3,0 3,8
2 1982 2,5 3,3
3 2019 2,4 3,2
4 2015 2,2 3,0
5 1979 2,0 2,8
6 2017 1,8 2,6
7 2000 1,7 2,5
8 2011 1,5 2,3
9 1985, 1993, 2008 1,3 2,1
10 2006 1,2 2,0



Tabelul 4. Topul anilor cu cele mai reci luni decembrie din România, din perioada 1961-2020
Nr. crt. Anul Temperatura medie lunară (ºC) Abaterea față de media intervalului de referință 1981 – 2010 (ºC)
1 2001 -5,5 -4,7
2 1998 -5,1 -4,3
3 1991 -3,7 -2,9
4 1962, 1977, 2002 -3,6 -2,8
5 1963 -3,4 -2,6
6 1986 -2,8 -2,0
7 1992 -2,4 -1,6
8 1968, 1973 -2,3 -1,5
9 2012 -2,0 -1,2
10 2016 -1,9 -1,1



Tabelul 5. Topul anilor cu cele mai ploioase luni decembrie din România, din perioada 1961-2020
Nr. crt. Anul Cantitatea lunară de precipitații (mm) Abaterea față de media intervalului de referință 1981 – 2010 (%)
1 1969 110,3 152
2 2014 80,8 84
3 2010 76,0 73
4 1981 74,3 69
5 1999 73,7 68
6 1990 72,1 64
7 2012 66,3 51
8 2009 66,1 51
9 1995 65,8 50
10 1967 63,9 46



Tabelul 6. Topul anilor cu cele mai secetoase luni decembrie din România, din perioada 1961-2020
Nr. crt. Anul Cantitatea lunară de precipitații (mm) Abaterea față de media intervalului de referință 1981 – 2010 (%)
1 1972 2,7 -94
2 2013 7,0 -84
3 2015 7,3 -83
4 1975 10,0 -77
5 2016 15,9 -64
6 1998 17,5 -60
7 2006 18,9 -57
8 1983, 2001 23,4 -47
9 1992 23,9 -45
10 1991 24,7 -44



Notă: Topurile din tabelele 3 - 6 au fost întocmite pe baza datelor de la staţii meteorologice care au date disponibile în perioada 1961-2020 (129 de staţii meteorologice pentru topurile privind temperatura şi 128 pentru cele privind cantitatea de precipitaţii)