Caracterizare climatologică

Februarie 2024


Temperatura medie a lunii februarie 2024 a avut valori cuprinse între -5,2 °C, la stația meteorologică Vf. Omu și 9,5 °C, la Oravița (figura 1). Cele mai mari valori, peste 8 °C, s-au înregistrat în cea mai mare parte a Banatului și Crișanei, în vestul Maramureșului, în nord-vestul Transilvaniei, în jumătatea sudică a Olteniei, în sudul, sud-estul și nord-estul Munteniei și pe areale restrânse din jumătatea sudică a Dobrogei.


Figura 1: Temperatura medie lunară – februarie 2024


Mediile lunare de temperatură au fost cuprinse între 4 și 8 °C în Moldova, Transilvania, în cea mai mare parte a Maramureșului și Dobrogei, în Delta Dunării, în jumătatea nordică a Munteniei și a Olteniei, în estul Crișanei, în sudul și estul Banatului și în majoritatea depresiunilor intramontane. În zonele submontane și în restul depresiunilor intramontane, acestea au variat în general între 2 și 4 °C. În majoritatea zonelor montane, mediile de temperatură au fost cuprinse între -2 și 2 °C, iar în zona montană înaltă, acestea au variat între -4 și -2 °C. Pe crestele montane, la peste 2500 m altitudine, temperatura medie lunară a avut valori sub -4 °C.

Temperatura medie lunară a aerului pe țară din februarie 2024 a avut valoarea de 7,3 °C. Astfel, februarie 2024 este cea mai caldă din intervalul 1901 - 2024. În figura 2 se observă că valorile medii pe țară au fost pozitive în ultimii 12 ani, iar tendința generală în intervalul analizat este crescătoare.


Figura 2: Tendința de evoluție a temperaturii medii lunare din februarie, în intervalul 1901-2024, în România
Figura 3: Abaterea temperaturii medii a lunii februarie în România, în intervalul 1901-2024, față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020)


Din figura 3 se poate observa că abaterea temperaturii medii pe țară a aerului față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020), din luna februarie, din perioada 1901 - 2024 a avut doar valori pozitive începând cu anul 2019, maxima de 6,7 °C înregistrându-se în anul 2024. Astfel, a fost depășit recordul anterior din februarie 2016, când abaterea temperaturii medii lunare, calculată din datele de la 29 de stații meteo cu șir complet, a avut valoarea de 5,2 °C.

Abaterea temperaturii medii a aerului din luna februarie 2024 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020) a fost pozitivă în toată țara și a avut valori peste 4 °C la toate stațiile meteorologice. La 85 de stații meteorologice situate în zonele extracarpatice și în interiorul arcului carpatic, abaterea a depășit 6 °C. Cele mai mari valori ale abaterii, peste 7 °C, s-au înregistrat în vestul Moldovei, în sudul, centrul și nord-vestul Transilvaniei, în sudul Olteniei și în depresiunile din Carpații Orientali. Valoarea maximă, 7,8 °C, s-a înregistrat la Miercurea Ciuc, iar cea minimă, 4,5 °C, la stația meteorologică Țarcu (jud. Caraș-Severin).

Analizând încadrarea în clase de severitate termice a temperaturii medii lunare din februarie 2024 (figura 4), se poate observa că regimul termic a fost extrem de cald în toată țara, mai puțin la stațiile meteo Bâlea-Lac și Păltiniș, unde acesta a fost foarte cald.


Figura 4: Regionarea claselor de severitate termice din februarie 2024, determinate prin metoda percentilelor


Temperatura maximă lunară din februarie 2024, înregistrată la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, a fost de 22,7 °C, la Zimnicea, în ziua de 24 februarie.

În luna februarie 2024 a fost egalată sau depășită temperatura maximă absolută lunară, la 29 de stații meteorologice (tabelul 1).


Tabelul 1: Stațiile meteorologice unde au fost înregistrate temperaturi maxime lunare egale sau mai mari decât maxima absolută a lunii februarie
Nr. crt. Stația meteorologică Temperatura maximă lunară (°C), maximă absolută Data de producere Temperatura maximă lunară (°C), februarie 2024 Data de producere
1 Arad 20,3 28.02.2017 20,4 27.02.2024
2 Baia Mare 18,2 28.02.2017 20,1 28.02.2024
3 Batoș 19,5 12.02.2014 19,5 28.02.2024
4 Bistrița 18,8 12.02.2014 19,1 27.02.2024
5 Blaj 20,6 18.02.1955; 26.02.2008 20,7 27.02.2024
6 Boița 19,7 22.02.2016 20,3 28.02.2024
7 Chișineu Criș 20,2 28.02.2017 21,1 27.02.2024
8 Dej 18,8 28.02.2017 19,8 27.02.2024; 28.02.2024
9 Drăgășani 22,0 15.02.1958 22,6 06.02.2024
10 Dumbrăvița de Codru 18,3 18.02.2016 20,1 27.02.2024
11 Făgăraș 20,1 28.02.2017 20,3 28.02.2024
12 Gurahonț 21,4 25.02.1977 22,4 28.02.2024
13 Holod 20,8 25.02.1977 21,2 27.02.2024
14 Joseni 15,2 05.02.1960; 25.02.2008 16,8 27.02.2024
15 Ocna Șugatag 17,3 12.02.2014 18,0 27.02.2024
16 Oradea 19,2 27.02.1958 21,3 27.02.2024
17 Poiana Stampei 13,5 25.02.1977 14,5 27.02.2024
18 Satu Mare 18,8 28.02.2017 20,3 27.02.2024
19 Săcuieni 20,6 16.02.1974 21,2 27.02.2024
20 Sighetu Marmației 19,5 12.02.2014 20,6 27.02.2024
21 Stolnici 21,4 26.02.2023 21,7 06.02.2024
22 Supuru de Jos 19,4 28.02.2017 20,3 27.02.2024
23 Șiria 18,5 28.02.2017 19,8 27.02.2024
24 Ștei (Petru Groza) 20,2 22.02.1966 20,6 28.02.2024
25 Târgu Lăpuș 17,7 15.02.2016 19,1 28.02.2024
26 Târgu Mureș 19,6 28.02.2017 19,9 27.02.2024
27 Toplița 16,0 27.02.2008 17,6 27.02.2024
28 Vărădia de Mureș 20,9 28.02.2017 22,1 27.02.2024
29 Zalău 19,4 28.02.2017 19,8 27.02.2024


Temperatura minimă lunară, -18,0 °C, s-a înregistrat la stația meteo Întorsura Buzăului, pe 1 februarie 2024.

Iarna 2023-2024 a fost cea mai caldă iarnă din România, din intervalul 1901-2024, având o temperatură medie pe țară de 3,8 °C. Astfel, a fost depășit recordul anterior, respectiv iarna 2022 - 2023, când temperatura medie sezonieră pe țară a avut valoarea de 3,1 °C. În ultimii șapte ani, temperatura medie pe țară în anotimpul de iarnă a fost pozitivă, iar tendința generală de evoluție a temperaturii în acest anotimp (figura 5) este crescătoare.

Abaterea temperaturii medii a aerului în anotimpul de iarnă, față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020) a fost aproape exclusiv pozitivă în ultimul deceniu (figura 6).

Figura 5: Tendința de evoluție a temperaturii medii din anotimpul de iarnă, în intervalul 1901 - 2024, în România
Figura 6: Abaterea temperaturii medii a anotimpului de iarnă în România, în intervalul 1901 - 2024, față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020)

Cele mai mari abateri s-au înregistrat în iernile 2023 - 2024 (4 °C) și 2022 - 2023 (3,3 °C).

Deși luna februarie 2024 a fost caldă în toată țara, au fost înregistrate și zile caracteristice sezonului rece, respectiv zile de iarnă (temperatura maximă ≤ 0 °C), însă doar în zona montană (figura 7).


Figura 7: Numărul de zile de iarnă (temperatura maximă ≤ 0 °C) din februarie 2024


În majoritatea zonelor montane s-au înregistrat între 1 și 10 zile de iarnă. Peste 10 zile de iarnă s-au înregistrat la altitudini mai mari de 1500 m, iar peste 20 - 25 de zile în zonele înalte din Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini ce depășesc 2000 - 2500 metri.

Analiza abaterii numărului de zile de iarnă față de media intervalului de referință standard (1991 - 2020) indică o anomalie negativă în toată țara (figura 8). Cele mai mari valori ale abaterii, peste 15 zile, s-au înregistrat pe areale restrânse din Carpații Orientali. În cea mai mare parte a zonei montane, numărul zilelor de iarnă a fost cu 9 – 15 zile mai mic față de normala climatologică. În cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, valorile abaterii au variat între 6 – 9 zile, iar în restul țării acestea au fost cuprinse în general între 3 – 6 zile. Izolat, în Munții Banatului, abaterea a fost apropiată de zero.


Figura 8: Abaterea numărului de zile de iarnă (temperatura maximă ≤ 0 °C) față de media intervalului de referință standard (1991 – 2020), din februarie 2024


Cantitatea totală de precipitații din luna februarie 2024 a avut valori sub 30 mm în cea mai mare parte a țării (figura 9). Valori peste acest prag s-au înregistrat doar în jumătatea sudică a Transilvaniei, în zona montană și în unele zone submontane, acumulându-se în general între 50 – 75 mm. În zona montană înaltă (preponderent în Munții Banatului și în Munții Parâng) s-au înregistrat cantități de 100 - 150 mm, iar izolat, în Munții Banatului, cantitatea lunară de precipitații a depășit 150 mm. Cea mai mare valoare, respectiv 160,5 mm, s-a înregistrat la stația meteo Cuntu. Cea mai mare valoare a cantității maxime de precipitații înregistrată în 24 de ore a fost de 60,7 mm și s-a înregistrat la stația meteo Păltiniș. În Dobrogea, Delta Dunării, în cea mai mare parte a Munteniei, în sudul Moldovei, în vestul Olteniei, Banatului și al Crișanei, cantitatea lunară de precipitații a avut, în general, valori sub 10 mm. La unele stații din sud-estul țării s-au înregistrat cantități lunare sub 1 mm.


Figura 9: Cantitatea lunară de precipitații (mm) – februarie 2024


Abaterea cantității de precipitații din luna februarie 2024 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020), calculată în procente, a fost negativă în cea mai mare parte a țării (la 102 stații meteorologice). Abaterea negativă a depășit 70 % în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei, în sudul Moldovei, în vestul Olteniei și al Crișanei, în sudul și vestul Banatului și izolat, în zona montană. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 100,0 %, la stațiile meteo Cernavodă, Slobozia și Urziceni. Abateri pozitive s-au înregistrat la 40 de stații meteorologice, majoritatea localizate în Transilvania, nordul Moldovei și în zona montană. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 301,7 %, la stația meteo Sebeș (Alba).

Analizând încadrarea în clase de severitate pluviometrice a cantităților lunare de precipitații din februarie 2024, se observă că regimul pluviometric a fost foarte deficitar și extrem de deficitar în Dobrogea, Delta Dunării, în cea mai mare parte a Munteniei, în sudul și estul Moldovei, în vestul Olteniei și al Crișanei, pe areale extinse din Banat și izolat, în Maramureș, în centrul Moldovei și în zona montană (figura 10). În cea mai mare parte a Olteniei și a Maramureșului, în vestul și nordul Munteniei, în estul Crișanei, în centrul Moldovei, în nord-vestul și sud-estul Transilvaniei și pe areale restrânse din Banat și din zona montană, regimul pluviometric a fost deficitar. Acesta a fost excedentar pe areale extinse din Transilvania, în nordul Moldovei și local, în zona montană. Regimul pluviometric a fost foarte excedentar și extrem de excedentar în centrul și sud-vestul Transilvaniei și izolat, în Munții Banatului și Munții Rodnei. În restul țării s-a încadrat în limite normale.


Figura 10: Regionarea claselor de severitate pluviometrice din februarie 2024, determinate prin metoda percentilelor


În luna februarie 2024 a fost depășită cantitatea maximă absolută de precipitații căzută în 24 de ore, la zece stații meteorologice (tabelul 2).


Tabelul 2: Stațiile meteorologice unde au fost înregistrate cantități de precipitații maxime în 24 de ore egale sau mai mari faţă de cantitatea de precipitații căzută în 24 de ore, maximă absolută a lunii februarie
Nr. crt. Stația meteorologică Cantitatea de precipitații în 24 de ore (mm), maximă absolută Data de producere Cantitatea de precipitații maximă în 24 de ore (mm), februarie 2024 Data de producere
1 Cuntu 41,8 03.02.2020 46,1 04.02.2024
2 Deva 27,5 19.02.1958 27,9 12.02.2024
3 Dumbrăveni 25,8 27.02.2020 34,2 12.02.2024
4 Făgăraș 21,7 18.02.1968 24,4 12.02.2024
5 Păltiniș 54,5 10.02.1984 60,7 12.02.2024
6 Roșia Montană 27,7 26.02.2023 37,1 12.02.2024
7 Sebeș (Alba) 39,9 19.02.1958 51,7 12.02.2024
8 Sibiu 39,0 12.02.1999 43,1 12.02.2024
9 Târnăveni (Bobohalma) 14,0 19.02.1995 36,1 12.02.2024
10 Țarcu 34,6 01.02.2021 42,0 04.02.2024




Note

  1. Media pe țară a fost calculată din datele de la 29 de stații meteorologice cu șir complet de date în perioada 1901-2024, din rețeaua națională de supraveghere meteorologică.