Caracterizare climatologică

Noiembrie 2023


Temperatura medie a lunii noiembrie 2023 a avut valori cuprinse între -5,8 °C, la stația meteorologică Vf. Omu și 11,0 °C, la Constanța-Dig (figura 1). Cele mai mari valori, peste 10 °C, s-au înregistrat pe litoral și în estul Deltei Dunării. Mediile lunare de temperatură au fost cuprinse între 6 și 10 °C, în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, în cea mai mare parte a Moldovei, Banatului și Crișanei, în vestul Maramureșului și Deltei Dunării și local, în Transilvania. În cea mai mare parte a Transilvaniei și Maramureșului, în zonele înalte din Moldova, în zonele submontane și în unele depresiuni intramontane, acestea au variat între 4 și 6 °C. În majoritatea zonelor montane și a depresiunilor intramontane, mediile de temperatură au fost cuprinse între 0 și 4 °C. La altitudini peste 1500 m, temperatura medie a variat între -4 și 0 °C, iar în zona montană înaltă aceasta a avut valori sub -4 °C.

Abaterea temperaturii medii a aerului din luna noiembrie 2023 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020) a fost pozitivă în cea mai mare parte a țării. Cele mai mari valori ale abaterii pozitive, peste 2,0 ⁰C, s-au înregistrat la 37 de stații meteorologice situate în Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Delta Dunării, în centrul și sudul Moldovei și în unele depresiuni intramontane. Valoarea maximă, 2,9 °C, s-a înregistrat în lunca Dunării, la stația meteorologică Zimnicea. Abateri negative s-au înregistrat pe areale extinse din zona montană și izolat, în Transilvania și Crișana. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 2,8 °C, la stația meteorologică Iezer (Munții Rodnei).

Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor termice din luna noiembrie 2023, se poate observa că regimul termic a fost cald în Moldova, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și pe areale extinse din Transilvania și din zona montană (figura 2). Acesta a fost foarte cald în sudul Olteniei și Munteniei și izolat, în centrul Munteniei și în Carpații Orientali. Regimul termic a fost rece izolat, în zona montană, iar în celelalte regiuni s-a încadrat în limite normale.

Chiar dacă noiembrie 2023 a fost caldă în cea mai mare parte a țării, au fost înregistrate și zile caracteristice sezonului rece, respectiv zile cu îngheț (temperatura minimă ≤ 0 °C), dar numărul acestora s-a situat, în general, sub normala climatologică a lunii.

Astfel, cele mai multe zile cu îngheț s-au înregistrat în zona montană (între 15 – 30 de zile) (figura 3). În zonele submontane, s-au înregistrat între 10 – 15 zile cu îngheț. În Moldova, Transilvania, Maramureș, pe areale extinse din Banat și Crișana, precum și în nordul Olteniei, Munteniei și Dobrogei, s-au înregistrat 5 – 10 zile cu îngheț. În restul țării s-au înregistrat sub 5 zile cu îngheț.

Analiza abaterii numărului de zile cu îngheț față de media intervalului de referință standard (1991 - 2020) indică o anomalie negativă în aproape toată țara (figura 4). Cele mai mari valori ale abaterii negative, peste 9 zile, s-au înregistrat în sudul și sud-estul Transilvaniei. În cea mai mare parte a țării, numărul de zile cu îngheț a fost cu 3 – 6 zile mai mic față de normala climatologică. Abaterea a fost pozitivă pe areale restrânse din zona montană, înregistrându-se în general 1 – 3 zile cu îngheț peste media intervalului de referință 1991 - 2020.


Figura 1: Temperatura medie lunară – noiembrie 2023


Figura 2: Regionarea claselor de severitate a anomaliilor termice din noiembrie 2023, determinate prin metoda percentilelor (vezi anexa 1)


Figura 3: Numărul de zile cu îngheț (temperatura minimă ≤ 0 °C) din noiembrie 2023


Figura 4: Abaterea numărului de zile cu îngheț din noiembrie 2023 față de media intervalului de referință standard (1991-2020)


Cantitatea totală de precipitații din luna noiembrie 2023 a avut valori peste 50 mm în cea mai mare parte a țării (figura 5). Aceasta a depășit 100 mm în Maramureș, Dobrogea și Delta Dunării, în sudul Olteniei, sudul și estul Munteniei, în cea mai mare parte a Crișanei și în majoritatea zonelor montane. Izolat, în Munții Banatului și în Apuseni, cantitatea lunară de precipitații a depășit 200-300 mm. Cea mai mare valoare a cantității lunare de precipitații, respectiv 416,9 mm, s-a înregistrat la stația meteorologică Stâna de Vale, depășindu-se astfel atât maxima absolută a stației (tabelul 1), cât și maxima absolută a lunii noiembrie, din România (vechiul record era de 357,9 mm, la Drobeta-Turnu Severin, înregistrat în noiembrie 1937). Cea mai mare valoare a cantității maxime de precipitații înregistrată în 24 de ore a fost de 67,2 mm, la stația meteo Gura Portiței. În nord-estul Moldovei, în nordul Munteniei și local, în Depresiunea Brașovului, cantitatea maximă lunară de precipitații în 24 de ore a avut valori sub 30-40 mm.

Abaterea cantității de precipitații din luna noiembrie 2023 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020), calculată în procente, a fost pozitivă în aproape toată țara. Abaterea pozitivă a depășit 100 % la 91 de stații meteorologice, cele mai multe fiind localizate în Banat, Crișana, Maramureș, Dobrogea, Delta Dunării, nordul și vestul Transilvaniei, estul Moldovei, precum și în sudul și estul Olteniei și al Munteniei. La 40 de stații meteorologice din aceste regiuni, abaterea a depășit 200 %, iar la 10 stații aceasta a depășit 300 %. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 470,9 %, la Gura Portiței, urmată de 425,2 % la Brăila. Abateri negative s-au înregistrat doar la trei stații meteorologice, respectiv Buzău, Darabani și Ploiești. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 35,9 %, la Darabani (jud. Botoșani).

Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor pluviometrice din luna noiembrie 2023, se observă că regimul pluviometric a fost extrem de excedentar în Dobrogea, Delta Dunării și Maramureș, în cea mai mare parte a Banatului și Crișanei, pe areale extinse din Transilvania, în centrul, estul și sud-estul Moldovei, precum și în sudul și estul Olteniei și al Munteniei (figura 6). În restul țării, acesta a fost excedentar și foarte excedentar, mai puțin în nord-estul Moldovei, în nordul Munteniei și izolat, în Carpații Orientali, unde s-a încadrat în limite normale.

Cantitatea totală de precipitații, medie pe țară, din luna noiembrie 2023 a fost de 93,4 mm, având o abatere de 121 % față de mediana intervalului de referință standard (1991 – 2020). Astfel, noiembrie 2023 se află pe locul al doilea în topul anilor cu cele mai ploioase luni noiembrie din România, din intervalul 1961 – 2023. Pe primul loc se află luna noiembrie a anului 1966, cu o medie pe țară de 93,6 mm și o abatere de 122 %.

În luna noiembrie 2023 a fost depășită cantitatea lunară de precipitații, maximă absolută, la 25 de stații meteorologice (tabelul 1) și cantitatea maximă absolută de precipitații căzută în 24 de ore, la 13 stații meteorologice (tabelul 2).


Tabelul 1. Stațiile meteorologice unde au fost înregistrate cantități de precipitații lunare egale sau mai mari față de maxima absolută a lunii noiembrie
Nr. crt. Stația meteorologică Cantitatea lunară de precipitații (mm), maximă absolută Anul producerii Cantitatea lunară de precipitații (mm), noiembrie 2023
1 Băișoara 101,8 2010, 2016 102,7
2 Bozovici 125,6 2004 141,1
3 Bucin 144,0 2004 210,2
4 Călărași 132,7 1952 136,7
5 Călimani (Rețițiș) 144,0 2004 177,4
6 Câmpeni (Bistra) 106,8 2009 133,4
7 Corugea 92,3 2005 109,8
8 Cuntu 204,3 1961 299,6
9 Dumbrăvița de Codru 128,1 1985 173,4
10 Gura Portiței 127,8 1995 176,4
11 Holod 133,2 1977 143,5
12 Oradea 134,1 1952 142,3
13 Păltiniș 122,6 1995 123,0
14 Reșița 129,3 2004 135,2
15 Roșia Montană 94,8 2010 120,7
16 Satu Mare 108,7 1980 118,0
17 Săcuieni 105,1 1965 154,6
18 Sărmașu 70,7 1977 80,6
19 Semenic 181,0 2009 280,5
20 Stâna de Vale 348,8 1947 416,9
21 Supuru de Jos 86,9 1980 137,4
22 Ștei (Petru Groza) 119,1 1977 153,5
23 Țarcu 154,0 1961 188,4
24 Țebea 105,0 2004 113,1
25 Zalău 109,3 1977 126,8


Tabelul 2. Stațiile meteorologice unde au fost înregistrate cantități de precipitații maxime în 24 de ore egale sau mai mari faţă de cantitatea de precipitații căzută în 24 de ore, maximă absolută a lunii noiembrie
Nr. crt. Stația meteorologică Cantitatea de precipitații în 24 de ore (mm), maximă absolută Data de producere Cantitatea de precipitații maximă în 24 de ore (mm), noiembrie 2023 Data de producere
1 Batoș 26,4 25.11.2013 39,1 12.11.2023
2 Bistrița 33,2 08.11.1960 33,8 12.11.2023
3 Bucin 34,5 24.11.2018 36,2 30.11.2023
4 Constanța 53,8 26.11.1962 57,9 19.11.2023
5 Corugea 39,5 07.11.1997 48,6 19.11.2023
6 Dumbrăvița de Codru 36,4 05.11.2021 38,1 18.11.2023
7 Gura Portiței 50,0 10.11.1962 67,2 19.11.2023
8 Holod 31,0 17.11.1972 31,3 18.11.2023
9 Mahmudia 43,2 25.11.2014 58,5 19.11.2023
10 Medgidia 36,6 24.11.1952 51,8 19.11.2023
11 Oltenița 51,5 10.11.2014 53,1 26.11.2023
12 Semenic 47,7 07.11.1961 49,0 12.11.2023
13 Turnu Măgurele 43,4 20.11.1924 45,6 26.11.2023


Figura 5: Cantitatea lunară de precipitații – noiembrie 2023


Figura 6: Regionarea claselor de severitate a abaterilor pluviometrice (%) din noiembrie 2023, determinate prin metoda percentilelor (vezi anexa 1)


Odată cu o ușoară slăbire a vortexului polar troposferic, circulația atmosferică la nivel european devine una meridională (nord-sud-nord), ce se caracterizează prin deplasări ale maselor de aer polare înspre Marea Mediterană, care este încă foarte caldă. Astfel, se creează condiții de instabilitate în bazinul mediteranean, generându-se depresiuni barice intense, ce au denumirea de cicloni mediteraneeni.

Spre sfârșitul lunii noiembrie 2023 un ciclon mediteranean, format în Marea Adriatică, a traversat întreaga peninsulă Balcanică și s-a intensificat deasupra Mării Negre, generând o serie de manifestări extreme ale vremii (viteze mari ale vântului la rafală, precipitații abundente, viscol) pe o bună parte din sudul și sud-estul țării. În intervalul 26-28 noiembrie, manifestarea ciclonului mediteraneean a fost cea mai intensă, înregistrându-se, în centrul depresiunii valori ale presiunii atmosferice de puțin peste 970 mb. Acest gradient baric puternic a generat valori mari ale vitezei vântului, mai ales la stațiile meteorologice din zona Dobrogei și zona litorală, unde s-au depășit 20 m/s (tabelul 3).

Analiza grosimii medii a stratului de zăpadă în intervalul 26 - 28 noiembrie arată că în zona de sud si sud-est a țării s-au înregistrat, în medie, între 20 și 30 cm (figura 7). În sudul Moldovei, în estul Bărăganului și în zona litorală, grosimea stratului de zăpadă a fost cuprinsă între 5 - 10 cm, în zona montană, a depășit 40 - 50 cm, iar pe culmile mai înalte, 50 cm.

Grosimea maximă a stratului de zăpadă din noiembrie 2023 a avut valori de peste 50 cm în zona montană înaltă, la stațiile Semenic, Păltiniș și Bâlea Lac (figura 8). Valori maxime între 30 și 50 cm au fost înregistrate la 10 stații meteorologice din zona montană, la altitudini cuprinse între 1000 și 1800 metri. În Dobrogea, valorile s-au situat între 10 - 25 cm, iar în Moldova, la stația Bârnova (jud. Iași), grosimea maximă a ajuns la 28 cm.


Tabelul 3. Stațiile meteorologice din sud-estul țării unde au fost înregistrate valori ale vitezei vântului maximă la rafală mai mari de 20 m/s
Nr. crt. Stația meteorologică Viteza maximă a vântului la rafală (m/s) Data de producere
1 Jurilovca 38,7 26.11.2023
2 Hârșova 34,9 26.11.2023
3 Constanța-Dig 32,5 26.11.2023
4 Gura Portiței 32,2 26.11.2023
5 Amzacea 29,4 26.11.2023
6 Sf. Gheorghe Deltă 27,4 26.11.2023
7 Cernavodă 24,0 26.11.2023
8 Constanța 23,4 26.11.2023
9 Fetești 22,7 26.11.2023
10 Mangalia 21,3 25.11.2023


Figura 7: Grosimea medie a stratului de zăpadă în intervalul 26 - 28 noiembrie 2023


Figura 8: Grosimea maximă a stratului de zăpadă din luna noiembrie 2023. Sunt reprezentate stațiile meteorologice unde s-a înregistrat strat de zăpadă




Note

  1. Mediile pe țară utilizate pentru realizarea acestui top au fost calculate pe baza datelor de la stațiile meteorologice care au șiruri de date complete în perioada 1961-2023 (128 de stații).