Anul 2022
Caracterizare meteorologică
1. CARACTERISTICI GENERALE ALE ANULUI 2022
Temperatura medie pe ţară1, 10,6 ºC, a fost cu 1,0 ºC mai mare decât mediana intervalului climatologic standard (1991 - 2020). Abateri pozitive au fost înregistrate în nouă din cele 12 luni ale anului, temperatura medie lunară pe ţară fiind mai mare decât mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020) cu valori cuprinse între 0,7 ºC (mai) şi 2,6 ºC (decembrie). În restul lunilor, abaterea a fost negativă şi a avut valori între 0,1 ºC, în septembrie și 1,8 ºC, în martie (Figura 1).
Anul 2022 este pe locul trei în topul celor mai calzi ani din România, top realizat pe baza datelor de la 129 de stații meteorologice cu șir complet în perioada 1961 - 2022. Clasamentul este confirmat și de analiza realizată pe baza temperaturii medii pe țară2 calculată din datele de la 29 stații meteorologice cu șir complet în perioada 1900 – 2022 (Tabelul 1).
Nr. crt. | An | Temperatura medie pe țară (°C) | Abaterea față de mediana intervalului de referință 1981-2010 (°C) | Abaterea față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 (°C) |
---|---|---|---|---|
1 | 2019 | 12,14 | 1,92 | 1,40 |
2 | 2020 | 11,88 | 1,66 | 1,14 |
3 | 2022 | 11,77 | 1,55 | 1,04 |
4 | 2015 | 11,72 | 1,50 | 0,98 |
5 | 2007 | 11,67 | 1,45 | 0,93 |
6 | 2018 | 11,57 | 1,35 | 0,84 |
7 | 2014 | 11,36 | 1,14 | 0,62 |
8 | 1994 | 11,35 | 1,13 | 0,62 |
9 | 2009 | 11,28 | 1,06 | 0,54 |
10 | 2013 | 11,23 | 1,01 | 0,50 |
În Figura 2 și Figura 3 se poate observa că atât tendința de evoluție a temperaturii medii anuale, medie pe țară1,2 din perioada 1961 – 2022 cât și cea din perioada 1900 – 2022 este crescătoare.
În Figura 4 și Figura 5 este reprezentată evoluția abaterii temperaturii medii pe țară2 față de mediana intervalelor de referință 1991 – 2020 și 1981 - 2010, din perioada 1900 – 2022.
În anul 2022, temperatura medie anuală a avut valori cuprinse între -1,7 ºC, la stația meteorologică Vf. Omu și 13,9 ºC, la Drobeta-Turnu Severin (Figura 6).
Cele mai mari valori, peste 12 ºC, s-au înregistrat în Dobrogea, în zonele de câmpie și podiș din Muntenia și Oltenia, dar și în zona de câmpie din Crișana și Banat. Valori sub 6 ºC s-au înregistrat în zonele montane și în depresiunile intramontane, aceasta coborând sub 0 ºC doar la stația meteorologică Vf. Omu.
Abaterea temperaturii medii a aerului din anul 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020) a fost pozitivă în aproape toată țara, abateri negative, dar foarte apropiate de zero, înregistrându-se doar la stațiile meteorologice Iezer și Ceahlău Toaca (Figura 7). Abateri de peste 1ºC s-au înregistrat în sudul și sud-vestul Olteniei, în sudul, sud-vestul și estul Munteniei, în vestul Dobrogei, în majoritatea zonelor din Moldova, în depresiunile intramontane din estul Transilvaniei și cu totul izolat în rest. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 1,4 ºC, la stațiile meteorologice București Afumați și Focșani.
Temperatura maximă în 2022 a variat între 41,7 ºC, valoare înregistrată la Calafat și 17,1 ºC, la Vf. Omu, ambele valori fiind înregistrate în data de 23.07.2022. Cele mai mari zece valori ale temperaturii maxime din anul 2022 se regăsesc în Tabelul 2.
Temperatura minimă în 2022 a variat între -26,2 ºC, la Poiana Stampei și -6,3 ºC, la Calafat, ambele înregistrate în 25 ianuarie. Cele mai mici zece valori ale temperaturii minime anuale se regăsesc în Tabelul 3.
Nr. crt. | Stația meteorologică | Temperatura maximă anuală (ºC) | Data de producere (zz.ll) |
---|---|---|---|
1 | CALAFAT | 41,7 | 23.07 |
2 | BĂILE HERCULANE | 40,9 | 23.07 |
3 | BUCUREȘTI-FILARET | 40,7 | 24.07 |
4 | ZIMNICEA | 40,6 | 24.07 |
5 | DROBETA TURNU SEVERIN | 40,4 | 23.07 |
6 | SĂCUIENI | 40,3 | 23.07 |
7 | ROȘIORII DE VEDE | 40,2 | 24.07 |
8 | BECHET/GIURGIU/MOLDOVA VECHE/TURNU MĂGURELE | 40,0 | 23.07/24.07/23.07/24.07 |
9 | BĂILEȘTI/CĂLĂRAȘI | 39,9 | 23.07/24.07 |
10 | ALEXANDRIA/OLTENIȚA/SÂNNICOLAU MARE | 39,8 | 24.07/24.07/23.07 |
Nr. crt. | Stația meteorologică | Temperatura minimă anuală (ºC) | Data de producere (zz.ll) |
---|---|---|---|
1 | POIANA STAMPEI | -26.2 | 25.01 |
2 | ÎNTORSURA BUZĂULUI | -25.7 | 25.01 |
3 | TG. LĂPUȘ | -25.2 | 25.01 |
4 | TOPLIȚA | -24.8 | 25.01 |
5 | VF. OMU | -24.7 | 11.03 |
6 | OBÂRȘIA LOTRULUI | -23.9 | 24.01 |
7 | JOSENI | -23.7 | 25.01 |
8 | PETROȘANI | -23.2 | 25.01 |
9 | STÂNA DE VALE | -23.1 | 25.01 |
10 | FĂGĂRAȘ | -22.9 | 25.01 |
Cantitatea totală de precipitaţii din anul 2022, medie pe ţară3, 553,2 mm, a fost cu 18 % mai mică decât intervalul de referință standard (1991 - 2020). Valorile abaterii cantității lunare de precipitații au fost negative în opt din cele 12 luni ale anului și au variat între 6 % (decembrie) şi 68 % (octombrie). În restul lunilor, acestea au fost pozitive, cuprinse între 33 % (noiembrie) şi 65 % (septembrie) (Figura 8).
Anul 2022 se află pe locul zece în topul celor mai secetoși ani, top realizat pe baza valorilor privind cantitatea anuală de precipitații, medie pe țară3 . Media pe țară a fost calculată din datele înregistrate la 128 stații meteorologice cu șir complet în perioada 1961 – 2022.
În topul celor mai secetoși ani, realizat pe baza valorilor cantității anuale medie pe țară3 calculată din datele înregistrate de la 29 de stații meteorologice cu șir complet în perioada 1900-2022, anul 2022 este pe locul 20. Aceasta diferență între cele două clasamente rezultă din existența unor ani foarte secetoși în perioada 1900 - 1960.
În Figura 9 și Figura 10 sunt redate tendințele de evoluție a cantității anuale de precipitații, medie pe țară4 din perioada 1961 – 2022 și 1900 - 2022.
În Figura 11 și Figura 12 se poate observa evoluția abaterii cantității anuale de precipitații, medie pe țară4 față de mediana intervalului de referință 1991 – 2020 și 1981 - 2010, calculată în procente, din perioada 1900 - 2022.
În anul 2022, cantitatea totală de precipitații a variat între 159,7 mm, înregistrată la stația meteorologică Sulina și 1967,1 mm la Stâna de Vale. În majoritatea zonelor aceasta a fost sub 600 mm. Valori cuprinse între 600 și 800 mm au fost înregistrate în nordul și vestul Olteniei, în sudul și estul Banatului, în jumătatea de est a Crișanei, în Maramureș și în zonele montane. La altitudini de peste 1500 m cantitatea totală de precipitații a depășit 1000 mm. Cantităţi de precipitaţii sub 400 mm au fost înregistrate la stațiile meteorologice din Dobrogea, pe areale din sudul și estul Munteniei, în sud-estul și nord-estul Moldovei și în Dobrogea. În Delta Dunării valorile au scăzut sub 250 mm (Figura 13).
Abaterea cantității de precipitații din anul 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020), calculată în procente, a fost negativă în cea mai mare parte a țării (Figura 14) valorile acesteia situându-se sub 65%. Valori pozitive ale abaterii s-au înregistrat în nordul și nord-vestul țării și izolat în rest. Acestea au depășit 10 % în nordul Carpaților Orientali (Poiana Stampei, Iezer, Călimani), dar și în Munții Vlădeasa (Stâna de Vale) și Depresiunea Beiușului (Ștei). Cea mai mare abatere pozitivă a fost de 35,5 % (Călimani).
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor pluviometrice din anul 2022, se constată că regimul pluviometric a fost deficitar și foarte deficitar în zonele joase din Crișana și Banat, în jumătatea de vest a Maramureșului, în Moldova, Muntenia și pe areale extinse din Transilvania și Oltenia. Acesta a fost excedentar, foarte excedentar sau extrem de excedentar, local, în nordul Carpaților Orientali și Occidentali, nord-estul Transilvaniei și estul Crișanei. În rest, regimul pluviometric s-a încadrat în limite normale (Figura 14).
Cea mai mare cantitate totală anuală de precipitații în 2022 a fost de 1967,1 mm și s-a înregistrat la stația meteorologică Stâna de Vale, iar cea mai mică, 154,9 mm, la Sulina. În Tabelul 4 sunt enumerate primele zece cele mai mari valori privind cantitatea anuală de precipitații din anul 2022.
Cea mai mare cantitate de precipitații căzută în 24 de ore (mm), înregistrată în anul 2022, a fost 186,8 mm, la stația meteorologică Rânca, în 2 septembrie, iar cea mai mică a fost de 0,1 mm, la Baia Mare, în 31 martie. În Tabelul 5 se pot vedea primele zece cele mai mari valori privind cantitatea maximă de precipitații în 24 de ore din anul 2022.
Nr. crt. | Stația meteorologică | Cantitatea anuală de precipitații (mm) |
---|---|---|
1 | STÂNA DE VALE | 1967,1 |
2 | IEZER | 1490,1 |
3 | BÂLEA-LAC | 1471,7 |
4 | CĂLIMANI (RETITIȘ) | 1248,5 |
5 | SEMENIC | 1179,9 |
6 | CUNTU | 1156,8 |
7 | SINAIA-1500 | 1076,6 |
8 | PARÂNG | 1027,4 |
9 | BĂIȘOARA | 977,7 |
10 | VLĂDEASA-1800 | 977,0 |
Nr. crt. | Stația meteorologică | Cantitatea maximă de precipitații în 24 ore (mm) | Data de producere (zz.ll) |
---|---|---|---|
1 | RÂNCA | 186,8 | 2.09 |
2 | HOREZU 1550 | 158,6 | 2.09 |
3 | URZICENI | 99,4 | 3.09 |
4 | BATOȘ | 96,3 | 1.09 |
5 | STÂNA DE VALE | 87,4 | 18.09 |
6 | CONSTANȚA - dig | 83,7 | 3.09 |
7 | GRIVIȚA | 75,0 | 3.09 |
8 | CÂMPINA | 72,6 | 31.07 |
9 | SINAIA-1500 | 71,6 | 31.07 |
10 | C-LUNG MUSCEL | 70,9 | 31.07 |
2. EVOLUŢII LUNARE ÎN ANUL 2022
În luna ianuarie 20225, temperatura medie pe țară a fost de -0,5 ºC, fiind cu 1,6 ºC mai mare decât mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020).
Temperatura medie a lunii ianuarie 2022 a avut valori cuprinse între -11,5 ºC, la stația meteorologică Vf. Omu și 3,4 ºC, la Calafat. Cele mai mari valori, peste 2 ºC, s-au înregistrat în sudul Olteniei, estul Dobrogei, pe areale din nordul, centrul și sudul Munteniei, precum și pe areale restrânse din Delta Dunării. Valori peste 0 ºC, s-au înregistrat în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei și Moldovei, pe areale extinse din Banat, în zonele joase din sudul Transilvaniei și izolat, în Crișana. Mediile lunare de temperatură au fost cuprinse între -4 și 0 ºC în Maramureș, în cea mai mare parte a Transilvaniei și Crișanei, pe areale extinse din Banat și Moldova, în Dealurile Subcarpatice, precum și în unele depresiuni intramontane. În cea mai mare parte a zonei montane, temperatura medie lunară a variat între -8 și -4 ºC, iar la altitudini de peste 2000 m, aceasta a avut valori sub -8 ºC, ajungând la staţia meteorologică Vf. Omu la -11,5 ºC.
Abaterea temperaturii medii a aerului din luna ianuarie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020) a fost pozitivă în cea mai mare parte a țării. Abateri pozitive mari, peste 2ºC, s-au înregistrat în Oltenia, Muntenia, Moldova și izolat, în Transilvania și Dobrogea, iar valori de peste 3ºC, în sudul Olteniei, în centrul și sudul Munteniei și pe areale extinse din Moldova. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 3,5ºC, la stațiile meteorologice Focșani și Adjud.
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor termice din luna ianuarie 2022, se poate observa că regimul termic a fost cald în cea mai mare parte a Dobrogei, în Delta Dunării, în nordul Olteniei, în nordul și sud-estul Munteniei, în vestul și centrul Moldovei, pe areale extinse din Transilvania și Carpații Orientali și local, în Banat. Acesta a fost foarte cald în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei și Moldovei și izolat, în Transilvania și extrem de cald, în sudul Olteniei, în nordul și centrul Munteniei, precum și în sudul Moldovei. Pe areale extinse din zona montană, regimul termic a fost rece, iar în restul țării, regimul termic s-a încadrat în limite normale.
Luna ianuarie 2022 se află pe locul pe locul zece în topul celor mai calde luni ianuarie din perioada 1961 - 2022.
Cantitatea lunară de precipitații medie pe țară, a fost de 22,6 mm, fiind cu 41 % mai mică decât intervalul de referință standard (1991 - 2020).
Cantitatea totală de precipitații din luna ianuarie 2022 a avut valori sub 50 mm în cea mai mare parte a țării. Valori peste 50 mm s-au înregistrat doar în nordul Transilvaniei, estul Maramureșului, vestul Olteniei și în zona montană. La altitudini mari, peste 2000 m, cantitatea de precipitații a depășit 125 mm. Cantităţi de precipitaţii sub 10 mm au fost înregistrate în cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei, în vestul și estul Dobrogei, în estul Olteniei, în zonele joase din sudul Transilvaniei și local, în Depresiunea Brașovului. Cea mai mare valoare a cantității de precipitații din această lună a fost 138,5 mm, la stația meteorologică Iezer, iar la stațiile Blaj, Borod și Ștefănești Stânca nu s-au înregistrat precipitații.
Abaterea cantității de precipitații din luna ianuarie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020), calculată în procente, a fost negativă în aproape toată țara. Valori ridicate ale abaterii negative, peste 80%, s-au înregistrat pe areale extinse din Muntenia și în sudul Moldovei. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 100,0%, la stația meteorologică Borod. Abateri pozitive s-au înregistrat doar în nordul Transilvaniei și în zona montană, cea mai mare valoare fiind 204,3%, la stația Călimani (Rețițiș).
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor pluviometrice din luna ianuarie 2022, se constată că regimul pluviometric a fost deficitar în majoritatea zonelor ţării. Acesta a fost foarte deficitar în cea mai mare parte a Munteniei, în centrul și estul Moldovei și izolat, în Transilvania și Crișana. Regimul pluviometric a fost excedentar în nordul Transilvaniei, estul Maramureșului și pe areale extinse din zona montană, iar în nordul Carpaților Orientali, acesta a fost foarte excedentar și extrem de excedentar. În rest, regimul pluviometric s-a încadrat în limite normale.
În ianuarie 2022 a fost depășită temperatura maximă absolută lunară la șapte stații meteorologice (Tabelul 6), iar cantitatea lunară de precipitații, maximă absolută, la o stație meteorologică (Tabelul 7).
Nr. crt. | Stația meteorologică | Temperatura maximă lunară (ºC), maximă absolută | Data de producere | Temperatura maximă lunară (ºC), ianuarie 2022 | Data de producere |
---|---|---|---|---|---|
1 | Blaj | 15,0 | 26.01.1936 | 15,4 | 05.01.2022 |
2 | Gorgova | 17,8 | 29.01.1960 | 17,9 | 06.01.2022 |
3 | Mahmudia | 16,2 | 30.01.2002 | 17,7 | 06.01.2022 |
4 | Miercurea Ciuc | 11,9 | 21.01.2007 | 13,3 | 05.01.2022 |
5 | Sebeș | 15,0 | 07.01.1988 | 15,1 | 05.01.2022 |
6 | Târnăveni (Bobohalma) | 13,8 | 08.01.2001 | 14,2 | 05.01.2022 |
7 | Turda | 14,6 | 14.01.1948 | 14,7 | 05.01.2022 |
8 | Zalău | 14,2 | 09.01.2010 | 14,4 | 05.01.2022 |
Nr. crt. | Stația meteorologică | Cantitatea lunară de precipitații (mm), maximă absolută | Anul producerii | Cantitatea lunară de precipitații (mm), ianuarie 2022 |
---|---|---|---|---|
1 | Călimani (Rețițiș) | 93,7 | 2005 | 98,0 |
Ianuarie 2022 s-a caracterizat, în general, printr-o vreme rece, dar au existat și perioade calde și foarte calde când abaterile pozitive zilnice au ajuns la 10 – 14 ºC (1 - 5 ianuarie; 26 - 31 ianuarie).
Au predominat precipitațiile mixte sau solide, cele lichide semnalându-se cu precădere în primele 10 zile ale lunii. În data de 17 ianuarie, în nordul Moldovei, în vestul Carpaților Meridionali și în Dobrogea, izolat s-au semnalat descărcări electrice Au fost ninsori viscolite în zone joase de relief în zilele de 17 și 23 ianuarie și în noaptea de 29 spre 30 ianuarie. În restul lunii, numai în zonele înalte de munte, vântul a viscolit ninsoarea și a spulberat și troienit zăpada.
Vântul a avut intensificări pe toată durata lunii, atingând la rafală viteze de 50 - 60 Km/h, în zonele mai joase, iar la munte, 100 – 120 Km/h, ajungând pe crestele montane înalte la peste 130 Km/h, viscolind puternic ninsoarea şi troienind zăpada.
În luna februarie 20226, temperatura medie pe țară a fost de 2,3 ºC, cu 2,2 ºC mai mare decât intervalul de referință standard (1991 - 2020).
Temperatura medie a lunii februarie 2022 a avut valori cuprinse între -9,7 ºC, la stația meteorologică Vf. Omu și 5,6 ºC, la Constanța. Cele mai mari valori, peste 4 ºC, s-au înregistrat în cea mai mare parte a Banatului, Crișanei, Olteniei, Dobrogei, în Delta Dunării, în sudul extrem al Moldovei și pe areale extinse din Muntenia. Valori peste 2 ºC s-au înregistrat în Moldova, jumătatea vestică a Maramureșului, estul Crișanei și al Banatului, nordul Olteniei, centrul și sudul Transilvaniei, jumătatea nordică a Dobrogei și pe areale extinse din Muntenia. Mediile lunare de temperatură au fost cuprinse între 0 și 2 ºC în cea mai mare parte a Transilvaniei, în zonele submontane, în unele depresiuni intramontane și izolat, în Moldova. În cea mai mare parte a zonei montane, temperatura medie lunară a variat între -4 și 0 ºC, iar la altitudini de peste 2000 m, aceasta a avut valori sub -4 ºC, ajungând la staţia meteorologică Vf. Omu, la -9,7 ºC.
Abaterea temperaturii medii a aerului din luna februarie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020) a fost pozitivă în toată țara. Abateri mari, peste 3ºC, s-au înregistrat în Moldova, nord-estul Munteniei, centrul și sud-vestul Olteniei și local, în Dobrogea și Delta Dunării, iar valori de peste 4ºC, în nordul și centrul Moldovei. Cea mai mare valoare a abaterii a fost 4,3ºC, la stația meteorologică Darabani.
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor termice din luna februarie 2022, se poate observa că regimul termic a fost cald în aproape toată țara. Acesta a fost foarte cald, izolat, în jumătatea sudică a Moldovei. Pe areale restrânse din Transilvania, estul Maramureșului și din zona montană, regimul termic s-a încadrat în limite normale.
Luna februarie 2022 se află pe locul pe locul opt în topul celor mai calde luni februarie din perioada 1961-2022.
Cantitatea lunară de precipitații medie pe țară, a fost de 17,0 mm, fiind cu 45 % mai mică decât intervalul de referință standard(1991 - 2020).
Cantitatea totală de precipitații din luna februarie 2022 a avut valori sub 50 mm în cea mai mare parte a țării. Valori peste 50 mm s-au înregistrat pe areale restrânse din Carpații Meridionali, Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali. Izolat, în Carpații Occidentali, cantitatea de precipitații a depășit 100 mm. Cantităţi de precipitaţii sub 10 mm au fost înregistrate în cea mai mare parte a Moldovei și Munteniei, în sudul Olteniei, în centrul și sudul Transilvaniei, pe areale extinse din Carpații Orientali, în Depresiunea Brașovului și în Delta Dunării. Cea mai mare valoare a cantității de precipitații din această lună a fost 128,9 mm, la stația meteorologică Stâna de Vale. Cea mai mare valoare a cantității de precipitații căzută în 24 de ore din luna februarie 2022 a fost 61,3 mm, înregistrată la Stâna de Vale. Abaterea cantității de precipitații din luna februarie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020), calculată în procente, a fost negativă în aproape toată țara. Valori ridicate ale abaterii negative, peste 70 %, s-au înregistrat pe areale extinse din Moldova, Muntenia, Oltenia, în sudul Transilvaniei și local, în zona montană. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 100 %, la stația meteorologică Borod. Abateri pozitive s-au înregistrat în sudul Dobrogei, în Munții Apuseni și izolat, în celelalte grupe montane. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 122 %, la stația meteorologică Adamclisi.
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor pluviometrice din luna februarie 2022, se constată că regimul pluviometric a fost deficitar în cea mai mare parte din țară. Acesta a fost foarte deficitar pe areale extinse din Moldova și Transilvania, în centrul și sud-vestul Munteniei, în sud-vestul Olteniei, pe areale restrânse din Carpații Orientali și izolat, în estul Crișanei. Regimul pluviometric a fost excedentar în sudul Dobrogei și izolat, în Carpații Occidentali. În rest, regimul pluviometric s-a încadrat în limite normale.
Luna februarie 2022 se află pe locul pe locul zece în topul celor mai deficitare luni februarie din perioada 1961 - 2022.
Februarie 2022 a fost caracterizată de o vreme caldă exceptând doar zonele înalte din Munții Apuseni și din nordul Carpaților Orientali unde, izolat, regimul termic s-a încadrat în limite normale.
Precipitațiie lichide au fost, în general, în cantități mici, iar cele solide și mixte au predominat în zona montană și au fost mai însemnate cantitativ. În data de 17 februarie, izolat s-au semnalat descărcări electrice, iar în 28 februarie au fost ninsori viscolite în estul și sud-estul țării. În restul lunii, numai în zonele înalte de munte, vântul a viscolit ninsoarea și a spulberat și troienit zăpada.
De altfel, vântul a avut intensificări semnificative pe tot parcursul lunii, viteza la rafală atingând 40 – 60 Km/h, în zonele mai joase și 100 - 120 Km/h, în zonele montane.
În luna martie 20227, temperatura medie pe țară a fost de 2,2 ºC, fiind cu 1,8 ºC mai mică decât intervalul de referință standard (1991 - 2020).
Temperatura medie a lunii martie 2022 a avut valori cuprinse între -11,8ºC, la stația meteorologică Vf. Omu și 5,5 ºC, la stația meteorologică Drobeta-Turnu Severin. Cele mai mari valori, peste 4ºC, s-au înregistrat în cea mai mare parte a Olteniei, Banatului și Crișanei și local, în centrul și nord-estul Munteniei. Mediile lunare de temperatură au fost avut valori pozitive, cuprinse între 0 și 4ºC, pe areale extinse în Moldova, Transilvania și Dobrogea și mai restrânse în vestul Maramureșului și estul Banatului și Crișanei. Valorile temperaturii medii lunare au fost negative în zona montană și în unele areale depresionare din Carpații Orientali (ex. Joseni, Toplița, Întorsura Buzăului, Miercurea Ciuc), fiind cuprinse între -10 și 0ºC, iar pe crestele cele mai înalte, acestea au scăzut sub -10ºC.
Abaterea temperaturii medii a aerului din luna martie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020) a fost negativă în toate regiunile țării. Valori ale abaterii mai mari de 1,5ºC s-au înregistrat pe areale extinse din țară. Cele mai mari abateri termice negative s-au înregistrat în Carpații Meridionali și au fost peste 3,0ºC, acestea înregistrându-se la stațiile Vf. Omu (3,7ºC), Obârșia Lotrului (3,4ºC) și Bâlea Lac (3,1ºC).
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor termice din luna martie 2022 se poate observa că regimul termic a fost rece în cea mai mare parte a teritoriului României. În sudul extrem al Munteniei, sudul Dobrogei, pe areale din Carpații Meridionali și cu totul izolat în rest, acesta a fost foarte rece și extrem de rece. Regimul termic s-a încadrat în limite normale pe areale restrânse din nord-estul Moldovei, nordul Transilvaniei, vestul Maramureșului și sudul Crișanei.
Cantitatea lunară de precipitații din martie 2022, medie pe țară, a fost 14,1 mm, fiind cu 65 % mai mică decât intervalul de referință standard(1991 - 2020).
Cantitatea totală de precipitații din luna martie 2022 a avut valori ridicate, peste 50 mm, în zonele montane înalte din Carpații Meridionali, respectiv la stațiile Bâlea-Lac (85,6 mm), Vf. Omu (66,2 mm) și Păltiniș (54,5 mm). În restul zonei montane cantitățile de precipitații din această lună au fost mai reduse, fiind cuprinse între 20 și 50 mm. În cea mai mare parte a teritoriului României, cantitățile lunare de precipitații au fost foarte reduse, fiind sub 20 mm. Cele mai mici valori, sub 10 mm, s-au înregistrat în cea mai mare parte a Moldovei, Maramureșului și Transilvaniei, precum și în jumătatea estică a Munteniei, în estul extrem al Dobrogei, în nordul și vestul Crișanei și în vestul și centrul Banatului.
Abaterea cantității de precipitații din luna martie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020), calculată în procente, a fost negativă în aproape toată România. Valori ridicate ale abaterilor negative, peste 75 %, s-au înregistrat predominant în Oltenia și Muntenia și izolat, în restul regiunilor. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 99,8 %, la stația meteorologică Baia Mare. Abaterile pozitive au fost foarte mici, cuprinse între 1 și 13 %, și au fost înregistrate în unele zone montane și izolat în Delta Dunării.
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor pluviometrice din luna martie 2022, se constată că regimul pluviometric a fost foarte deficitar pe areale extinse din Crișana, Moldova și Maramureș, în jumătatea de est a Munteniei, în nordul Banatului, Transilvaniei, centrul Olteniei, și local în Dobrogea și sudul Banatului. Acesta a fost deficitar în sudul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Banatului, Olteniei și Dobrogei, precum și în jumătatea vestică a Munteniei și a Maramureșului. În rest, regimul pluviometric al acestei luni de primăvară a fost deficitar . Local, acesta s-a în cadrat în limite normale în sud-vestul Transilvaniei și Olteniei, în Delta Dunării și izolat, în Carpații Orientali, Meridionali și în sud-estul Banatului.
Luna martie 2022 se află pe locul cinci în topul celor mai secetoase luni martie din perioada 1961 - 2022. Martie 2022 a fost caracterizată, în general, de o vreme rece şi deosebit de rece. Perioadele mai calde au fost puține și de durată scurtă (14 - 15 martie, 22 – 24 martie și 26 – 31 martie.
Precipitațiile au fost predominant sub formă de ninsoare, dar trecător au fost și sub formă de lapoviță, ploi sau măzăriche.
În 22 martie, în regiunile sudice, pe arii restrânse s-a semnalat transport de praf, iar în 25 martie, pe suprafețe mici au fost vijelii fiind confirmate la stații meteo din județul Teleorman și din capitală.
În ziua de 1 martie, vântul a viscolit zăpada în estul și în sud-estul țării și izolat pe crestele montane. În zilele de 11, 12, 25, 26 și 27 martie, zăpada a fost spulberată în zonele înalte de munte.
Pe tot parcursul lunii au predominat ninsorile la munte, în a doua jumătate a lunii, grosimea stratului de zăpadă măsurată în platforma staţiilor meteorologice atingând 257 în Munții Fagăraș, la peste 2000 m. În primele zece zile ale lunii, strat de zăpadă a fost și în regiunile mai joase de relief (pâna la 18 cm, în Dobrogea și jumătatea de est a Munteniei; 17 cm, în Transilvania; 5 cm în Moldova, ajungând, pe suprafețe mici, până la 11 cm; 10 cm, în Oltenia și sudul Banatului).
Vântul a avut intensificări mai ales în est, sud-est și la munte atingând viteza la rafală de 65 – 75 Km/h, în zonele joase de relief, iar în zonele montane, 80 – 100 km/h.
În ultima decadă a lunii, atunci când este periculoasă pentru agricultură, s-a produs brumă.
În luna aprilie 20228, temperatura medie pe țară a fost de 8,8 ºC, mai mică cu 1,0 ºC față de mediana intervalului climatologic standard (1991 - 2020).
Temperatura medie a lunii aprilie 2022 a avut valori cuprinse între -5,0 ºC, la stația meteorologică Vf. Omu și 12,7 ºC, la Călărași. Cele mai mari valori, peste 12 ºC, s-au înregistrat pe areale restrânse din estul și sudul Munteniei, local în sudul Moldovei, sud-vestul Olteniei și nordul Dobrogei. Valori peste 10 ºC s-au înregistrat în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei și Dobrogei, în sudul și estul Moldovei și pe areale extinse din Banat. Mediile lunare de temperatură au fost cuprinse între 6 și 10 ºC în Transilvania, Crișana, Maramureș, în cea mai mare parte a Moldovei, în nordul Olteniei și Munteniei, pe areale extinse din Banat, în Dealurile Subcarpatice și zona montană joasă (la altitudini sub 1200 m) și izolat în Dobrogea. În cea mai mare parte a zonei montane, temperatura medie lunară a variat între -2 și 6 ºC, iar la altitudini de peste 2000 m, aceasta a avut valori sub -2 ºC, ajungând la staţia meteorologică Vf. Omu, la -5,0 ºC.
Abaterea temperaturii medii a aerului din luna aprilie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020) a fost negativă în cea mai mare parte a țării. Abateri mari, peste 1,5 ºC, s-au înregistrat în Crișana, Maramureș, în cea mai mare partea a Banatului și Transilvaniei, în Carpații Occidentali și local, în Carpații Orientali, iar valori de peste 2 ºC, în Crișana și Maramureș. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 2,3 ºC, la stațiile meteorologice Baia Mare, Dumbrăvița de Codru și Iezer. Abaterile pozitive au avut valori sub 1 ºC și s-au înregistrat în Dobrogea, estul Munteniei și sudul Moldovei.
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor termice din luna aprilie 2022, se poate observa că regimul termic a fost rece în cea mai mare parte a țării. Acesta a fost foarte rece și extrem de rece pe areale extinse din Maramureș, Banat, Crișana, în nordul și centrul Transilvania și izolat, în rest. În estul Munteniei și jumătatea vestică a Dobrogei, regimul termic a fost cald, iar în rest acesta s-a încadrat în limite normale.
În luna aprilie 2022 a fost depășită temperatura minimă absolută lunară la două stații meteorologice (Tabelul 8).
Nr. crt. | Stația meteorologică | Temperatura minimă absolută lunară (ºC) | Data de producere | Temperatura minimă lunară (ºC), aprilie 2022 | Data de producere |
---|---|---|---|---|---|
1 | Băilești | -2,9 | 10.04.1997; 02.04.2012 | -3,0 | 05.04.2022 |
2 | Bechet | -4,5 | 07.04.2020 | -4,8 | 05.04.2022 |
Cantitatea lunară de precipitații, medie pe țară, a fost de 70,4 mm, cu 47 % mai mare față de mediana intervalului climatologic standard (1991 - 2020).
Cantitatea totală de precipitații din luna aprilie 2022 a avut valori sub 50 mm în Dobrogea, Delta Dunării, în estul Munteniei, în nordul, estul și sudul Moldovei, în sud-vestul Olteniei, vestul Banatului și Crișanei și pe areale restrânse din Transilvania și Maramureș. Valori cuprinse între 50 - 100 mm s-au înregistrat în cea mai mare parte a Moldovei, Olteniei, Munteniei, Transilvaniei, Crișanei și Maramureșului, pe areale extinse din Banat și izolat, în Dobrogea. În zona montană, cantitatea de precipitații a depășit frecvent 100 mm, iar local, în Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali, aceasta a depășit valoarea de 200 mm. Cantităţi de precipitaţii sub 10 mm au fost înregistrate izolat, în Dobrogea. Cea mai mare valoare a cantității de precipitații din această lună a fost 247,0 mm, la stația meteorologică Stâna de Vale, iar cea mai mare valoare a cantității de precipitații căzută în 24 de ore din luna aprilie 2022 a fost 60,6 mm, înregistrată la aceeași stație meteo.
Abaterea cantității de precipitații din luna aprilie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020), calculată în procente, a fost pozitivă în aproape toată țara. Valori ridicate ale abaterii pozitive, peste 70 %, s-au înregistrat în nordul Transilvaniei, sud-estul Maramureșului, pe areale extinse din zona montană și izolat, în celelalte regiuni. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 218,1 %, la stația meteorologică Pătârlagele. Abateri negative s-au înregistrat în Delta Dunării, pe areale extinse din Dobrogea, în nordul Moldovei, sud-vestul Olteniei și izolat, în rest. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 62,4 %, la stația meteorologică Jurilovca.
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor pluviometrice din luna aprilie 2022, se constată că regimul pluviometric a fost excedentar în cea mai mare parte a țării. Acesta a fost foarte excedentar și extrem de excedentar în nordul și vestul Transilvaniei, sud-estul Maramureșului, local sau izolat în Carpați și izolat, în Oltenia și Muntenia. Regimul pluviometric a fost deficitar și foarte deficitar în jumătatea nordică a Dobrogei, pe areale extinse din Delta Dunării, în nordul extrem al Moldovei și Maramureșului și în vestul extrem al Banatului. În rest, acesta s-a încadrat în limite normale.
Luna aprilie 2022 se află pe locul nouă în topul celor mai ploioase luni aprilie din perioada 1961 - 2022.
În luna aprilie 2022 a fost depășită cantitatea lunară de precipitații, maximă absolută (Tabelul 9) și cantitatea de precipitații căzută în 24 de ore, maximă absolută (Tabelul 10), la câte două stații meteorologice pentru fiecare dintre parametrii enumerați.
Nr. crt. | Stația meteorologică | Cantitatea lunară de precipitații, maximă absolută (mm) | Anul producerii | Cantitatea lunară de precipitații (mm), aprilie 2022 |
---|---|---|---|---|
1 | Călimani (Rețițiș) | 128,7 | 2001 | 142,8 |
2 | Stâna de Vale | 245,2 | 1993 | 247,0 |
Nr. crt. | Stația meteorologică | Cantitatea de precipitații în 24 de ore (mm), maximă absolută | Data de producere | Cantitatea de precipitații maximă în 24 de ore (mm), aprilie 2022 | Data de producere |
---|---|---|---|---|---|
1 | Călimani (Rețițiș) | 31,6 | 22.04.2008 | 34,6 | 10.04.2022 |
2 | Deva | 30,0 | 22.04.1931 | 41,5 | 28.04.2022 |
În prima decadă a lunii, instabilitatea atmosferică s-a manifestat prin înnorări temporar accentuate. Pe 1 aprilie au fost consemnate averse de ploaie însoțite de frecvente descărcări electrice și local intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat cu rafale de peste 55…70 km/h; pe arii restrânse au fost vijelii (consemnate la stații meteorologice din județele Maramureș, Mureș, Harghita, Dâmbovița, Buzău și Vrancea) și căderi de grindină (consemnate la stațiile meteorologice din județele Satu Mare, Bihor, Arad, Alba, Timiș, Caraș-Severin, Neamț, Iași, Bacău și Mureș). În zilele de 2 și 3 aprilie, instabilitatea atmosferică s-a manifestat prin înnorări temporar accentuate, local averse, frecvente descărcări electrice, izolat vijelii (fiind consemnate la stațiile meteorologice Pătârlagele și Medgidia) și căderi de grindină (confirmate pentru județele Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș). La munte, la început au fost precipitații mixte, apoi au predominat ninsorile. Vântul a avut intensificări cu viteza la rafală, în general, de 55 - 65 km/h și izolat, de peste 70 - 75 km/h în estul Munteniei și în Dobrogea, dar local și pentru scurtă durată, în special asociate averselor, în toată jumătatea sudică a teritoriului. Pe crestele montane, viteza vântului la rafală a avut valori de peste 80…90 km/h, spulberând zăpada.
Ploi sub formă de aversă au fost consemnate și în zilele de 10 – 11 aprilie, când local, în estul Munteniei și izolat, în sudul Moldovei și în Dobrogea s-au semnalat descărcări electrice, iar în județul Ialomița a fost consemnată grindină. Oraje și căderi de grindină au mai fost înregistrate și în ultima decadă a lunii (22 – 23 aprilie pe raza județului Vrancea). În 25 aprilie au fost înregistrate fenomene atmosferice severe, respectiv ploi torențiale pe durate scurte de timp, căderi de grindină, izolat de medii și mari dimensiuni (fiind confirmate în județele Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sibiu, Covasna, Hunedoara, Gorj, Bacău, Vaslui, Suceava și Neamț), precum și intensificări ale vântului, pe alocuri în centrul teritoriului cu peste 70 - 100 km/h și vijelii (consemnate de stații meteo de pe raza județelor Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna și Sibiu) și cu intensitate mai mică în nord-est, cu viteze de 50 - 60 km/h. În 27 – 28 aprilie ploile au fost torențiale, pe alocuri au fost vijelii, confirmate fiind cele din județele Alba, Argeș și Dolj și s-a consemnat grindină, la munte și pe raza județelor Alba, Argeș și Timiș. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă au depășit, local, 25 mm și izolat, 50 mm.
La munte, stratul de zăpadă s-a menținut pe tot parcursul lunii, iar în primele zile a mai nins și în unele zone joase de relief, depunându-se strat de zăpadă de 2 – 3 cm.
S-a produs brumă și, izolat, îngheț la sol, în perioadele 4 – 7 aprilie, 11 – 15 aprilie și 18 - 22 aprilie.
În luna mai 20229, temperatura medie pe ţară a fost de 15,6 ºC, mai mare cu 0,7 ºC față de mediana intervalului climatologic standard (1991 - 2020).
Temperatura medie a lunii mai 2022 a avut valori cuprinse între 1,2 ºC, la stația meteorologică Vf. Omu și 19,5 ºC, la Calafat. Cele mai mari valori, peste 18 ºC, s-au înregistrat în sudul extrem al Moldovei, pe areale din sud-vestul, centrul și sudul Olteniei, în sudul extrem și nord-estul Munteniei, dar și local, în centrul Munteniei și Banat. Valori cuprinse între 16 și 18 ºC s-au înregistrat în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Moldovei, Dobrogei, Banatului și Crișanei, în vestul Maramureșului și în zonele joase din Transilvania. Mediile lunare de temperatură au fost cuprinse între 12 și 16 ºC în cea mai mare parte a Transilvaniei și Maramureșului, în zonele de deal și podiș din Moldova, Muntenia și Crișana, în zona montană joasă (la altitudini sub 1200 m) și local, în Dobrogea. În cea mai mare parte a zonei montane, temperatura medie lunară a variat între 8 și 12 ºC, iar la altitudini de peste 2000 m, aceasta a avut valori sub 8 ºC, ajungând la staţia meteorologică Vf. Omu, la 1,2 ºC.
Abaterea temperaturii medii a aerului din luna mai 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020) a fost pozitivă în aproape toată țara, excepție facând zona de est extrem a Deltei Dunării, sudul extrem al litoralului și la stația meteo Stâna de Valea, abaterile fiind negative, dar foarte apropiate de mediana intervalului de referință. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 1,6 ºC, la stația meteorologică Semenic.
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor termice din luna mai 2022, se poate observa că regimul termic a fost cald în cea mai mare parte a Banatului, Crișanei, Olteniei și Maramureșului, pe areale extinse din Transilvania și Moldova, în nordul și nord-vestul Munteniei. În rest, regimul termic s-a încadrat în limite normale cu excedente izolate.
Cantitatea lunară de precipitații, medie pe țară, din mai 2022 a fost de 49,7 mm, cu 30 % mai mică față de mediana intervalului climatologic standard (1991-2020).
Cantitatea totală de precipitații din luna mai 2022 a avut valori sub 50 mm în Moldova, Dobrogea, Delta Dunării, în cea mai mare parte a Maramureșului și Crișanei, în estul și sudul Munteniei, în vestul și sudul Olteniei, pe areale extinse din Banat și local, în nordul și estul Transilvaniei. În rest, cantitatea de precipitații a variat între 50-100 mm, iar în zona montană și local, în unele zone deluroase, aceasta a depășit 100 mm. În zona montană înaltă din Carpații Meridionali, cantitatea de precipitații a depășit 125 mm. Cantităţi de precipitaţii sub 10 mm au fost înregistrate izolat, în sudul litoralului și vestul Maramureșului, cea mai mic- valoare înregistrâdu-se la Mangalia, 7,0 mm. Cea mai mare valoare a cantității de precipitații din această lună a fost 142,2 mm, la stația meteorologică Păltiniș, iar cea mai mare valoare a cantității de precipitații căzută în 24 de ore din luna mai 2022 a fost 63,8 mm, înregistrată la Voineasa.
Abaterea cantității de precipitații din luna mai 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020), calculată în procente, a fost negativă în cea mai mare parte a țării. Cele mai ridicate valori ale abaterii negative, peste 80 %, s-au înregistrat în Maramureș și în sudul extrem al litoralului. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 84,1 %, la stația meteorologică Satu Mare. Abateri pozitive s-au înregistrat pe areale extinse din Oltenia, Muntenia, în Carpații Meridionali și de Curbură, local, în Transilvania și izolat, în Banat și în Delta Dunării. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 51,7 %, la stația meteorologică Bisoca.
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor pluviometrice din luna mai 2022, se constată că regimul pluviometric a fost deficitar și foarte deficitar în Moldova, Maramureș, Crișana, în cea mai mare parte a Banatului, în zona montană, pe areale din Muntenia, Oltenia și Transilvania. Regimul pluviometric a fost excedentar, izolat, în zona montană joasă din Carpații Meridionali și în Transilvania. În rest, acesta s-a încadrat în limite normale.
În luna mai 2022 a fost depășită cantitatea de precipitații căzută în 24 de ore, maximă absolută, la o stație meteorologică (Tabelul 11).
Nr. crt. | Stația meteorologică | Cantitatea de precipitații în 24 de ore (mm), maximă absolută | Data de producere | Cantitatea de precipitații maximă în 24 de ore (mm), mai 2022 | Data de producere |
---|---|---|---|---|---|
1 | Jimbolia | 41,2 | 25.05.2014 | 47,8 | 26.05.2022 |
Pe tot parcursul lunii au fost consemnate ploi torențiale însoțite de descărcări electrice și căderi de grindină: în 3 – 4 mai, pe raza județelor Arad, Bihor, Argeș, Cluj, Covasna și Dâmbovița, vântul a avut intensificări de scurtă durată în timpul ploilor, ce a luat aspect de vijelie în zona Municipiului Craiova; în perioada 5 – 8 mai, a căzut grindină în județele Cluj și Bihor și la munte; în 13 – 14 mai, fenomenele atmosferice au fost mai intense în nordul și estul Moldovei și în nordul și vestul Transilvaniei unde ploile au avut caracter torențial, rafalele au atins pe alocuri 70…95 km/h, au fost vijelii, consemnate și de stațiile meteo din județele Vaslui și Iași și căderi de grindină, izolat de medii și mari dimensiuni, confirmate în județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Hunedoara, Suceava, Vaslui și Iași); în 17 mai a căzut grindină, fiind confirmată cea de pe raza județelor Arad, Gorj și Olt, iar vântul a avut temporar și local intensificări în regiunile vestice, sudice și centrale, unde rafalele au atins în general 45…55 km/h, iar în zona Municipiului Craiova a avut aspect de vijelie; în 24 – 25 mai, în regiunile intracarpatice și în Oltenia au fost frecvente averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, acestea fiind severe, local, cu viteza vântului la rafală de 55 - 75 km/h și pe spații mici din Banat și la munte, de peste 90…100 km/h. Vijelii au fost confirmate de stații meteo din județele Alba și Sibiu, iar căderi de grindină, izolat de medii și mari dimensiuni în județele Satu Mare, Maramureș, Cluj, Sibiu și Timiș; în 28 – 29 mai s-au semnalat averse și descărcări electrice în cea mai mare parte a țării, ploile având caracter torential în Oltenia, Muntenia,local, în Transilvania și în zona Carpaților Meridionali, vântul a avut intensificări în special în regiunile sudice, unde la rafală s-au atins viteze de 55…65 km/h și izolat, de peste 80…90 km/h ajungând la 120 km/h, la Turnu Măgurele. Pe raza județelor Dolj, Argeș, Teleorman, Dolj, Buzău, Ialomița, Brașov și în municipiul București s-au semnalat vijelii, iar în județele Dolj, Olt, Teleorman, Dâmbovița, în zona capitalei și la munte au fost căderi de grindină; în ultima zi a lunii au fost consemnate din nou ploi torențiale, vijelii, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat, viteza vântului la rafală depășind 55…65 km/h, iar pe arii restrânse au fost căderi de grindină de dimensiuni mici și medii, confirmate pentru județele Alba, Buzău, Prahova, Bacău, Dolj, Argeș, Dâmbovița, Ilfov, Giurgiu, Ialomița, zona de munte a județului Brașov și municipiul București.
În zonele montane înalte au mai fost înregistrate precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și izolat s-a produs brumă, în 19 și 20 mai.
În luna iunie 202210, temperatura medie pe ţară a fost de 20,4 ºC fiind cu 1,6 ºC mai mare față de mediana intervalului climatologic standard (1991 - 2020).
Temperatura medie a lunii iunie 2022 a avut valori cuprinse între 5,6 ºC, la stația meteorologică Vf. Omu și 23,9 ºC, la Drobeta-Turnu Severin. Cele mai mari valori, peste 22 ºC, s-au înregistrat în cea mai mare parte a Munteniei, în jumătatea sudică a Olteniei, sudul și estul Moldovei, în zonele de câmpie din Banat și Crișana, vestul Maramureșului, în nordul, nord-vestul și estul Dobrogei și în partea nordică a Deltei Dunării. Valori peste 20 ºC s-au înregistrat în cea mai mare parte a Moldovei și Dobrogei, pe areale extinse din Transilvania, în nordul Olteniei, nordul și nord-vestul Munteniei, în estul Banatului și al Crișanei și în sudul Maramureșului. Mediile lunare de temperatură au fost cuprinse între 16 și 20 ºC în sudul și sud-estul Transilvaniei, în zonele submontane și în zona montană joasă (la altitudini sub 1200 m), precum și în depresiunile intramontane. În cea mai mare parte a zonei montane, temperatura medie lunară a variat între -10 și 16 ºC, iar la altitudini de peste 2000 m, aceasta a avut valori sub 10 ºC, ajungând la staţia meteorologică Vf. Omu, la 5,6 ºC.
Abaterea temperaturii medii a aerului din luna iunie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020) a fost pozitivă în toată țara. Abateri mari, peste 2,0 ºC, s-au înregistrat în Banat, Crișana, Maramureș, pe areale restrânse din Transilvania și izolat, în Oltenia și Moldova, iar valori de peste 2,5 ºC, în Banat, Crișana și Maramureș. Cea mai mare valoare a abaterii a fost 3,2 ºC, la stația meteorologică Oravița.
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor termice din luna iunie 2022, se poate observa că regimul termic a fost cald în cea mai mare parte a țării. Acesta a fost foarte cald și extrem de cald în cea mai mare parte a Banatului, Crișanei și Maramureșului, pe areale extinse din Moldova și Transilvania, în vestul și nord-vestul Olteniei, în nord-estul extrem al Munteniei și izolat, în rest. Local, în sudul și estul Munteniei, în Dobrogea și în Delta Dunării, regimul termic s-a încadrat în limite normale. Iunie 2022 se află pe locul patru, la egalitate cu iunie 2003, în topul celor mai calde luni iunie din perioada 1961 - 2022.
În această lună a fost depășită temperatura maximă absolută lunară la 21 de stații meteorologice (Tabelul 12).
Nr. crt. | Stația meteorologică | Temperatura maximă lunară (ºC), maximă absolută | Data de producere | Temperatura maximă lunară (ºC), iunie 2022 | Data de producere |
---|---|---|---|---|---|
1 | Baia Mare | 35,5 | 11.06.1928; 25.06.2021 | 37,0 | 30.06.2022 |
2 | Băișoara | 28,5 | 25.06.2021 | 28,6 | 30.06.2022 |
3 | Batoș | 33,1 | 23.06.2016 | 34,8 | 30.06.2022 |
4 | Bistrița | 34,5 | 11.06.1928 | 34,9 | 30.06.2022 |
5 | Chișineu-Criș | 37,7 | 24.06.2021 | 38,1 | 30.06.2022 |
6 | Câmpeni (Bistra) | 33,8 | 24.06.2021 | 36,0 | 30.06.2022 |
7 | Dej | 35,0 | 24.06.2002 | 36,1 | 30.06.2022 |
8 | Dumbrăvița de Codru | 35,5 | 14.06.2000 | 36,6 | 30.06.2022 |
9 | Holod | 36,8 | 24.06.2021 | 36,9 | 30.06.2022 |
10 | Ocna Șugatag | 33,5 | 29,30.06.1938 | 34,1 | 30.06.2022 |
11 | Oradea | 37,8 | 23.06.2000 | 37,9 | 30.06.2022 |
12 | Roșia Montană | 28,3 | 22.06.2016; 24.06.2021 | 29,5 | 30.06.2022 |
13 | Sărmașu | 35,0 | 16.06.1972 | 35,3 | 30.06.2022 |
14 | Satu Mare | 36,3 | 23.06.2000 | 37,8 | 30.06.2022 |
15 | Sighetu Marmației | 35,7 | 25.06.2021 | 36,8 | 30.06.2022 |
16 | Ștei (Petru Groza) | 36,2 | 14.06.2000 | 37,4 | 30.06.2022 |
17 | Supuru de Jos | 36.5 | 30.06.1994 | 37.5 | 30.06.2022 |
18 | Târnăveni (Bobohalma) | 33,0 | 12.06.1956 | 33,4 | 30.06.2022 |
19 | Țebea | 35,8 | 23.06.2000 | 36,7 | 30.06.2022 |
20 | Târgu Lăpuș | 33,5 | 24.06.2021 | 35,6 | 30.06.2022 |
21 | Zalău | 34,7 | 24.06.2002 | 35,7 | 30.06.2022 |
În primele cinci zile ale lunii, vremea a fost foarte caldă în cea mai mare parte a țării, iar indicele temperatură - umezeală (ITU) s-a apropiat sau a depășit pragul critic de 80 de unități în zonele de câmpie și izolat, în sudul Olteniei, sudul și estul Munteniei, în Dobrogea și în sudul Moldovei. În 21 iunie, vremea s-a încălzit în sudul și sud-estul țării și a devenit local, caniculară, cu disconfort termic ridicat, indice temperatură-umezeală (ITU) atingând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități, în zonele de câmpie din Muntenia și Oltenia, în sudul Moldovei și local, în zona continentală a Dobrogei. Și în ultimile trei zile ale lunii, ITU a atins sau depășit pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic, în prima zi, în zona de câmpie din vestul și sud-vestul teritoriului, apoi în Banat și Crișana, în cea mai mare parte a Moldovei, Munteniei, Olteniei și a Maramureșului și local în Transilvania și Dobrogea Cantitatea de precipitații, medie pe ţară, a fost de 37,5 mm, mai mică cu 59 % față de mediana intervalului climatologic standard (1991 - 2020).
Cantitatea totală de precipitații din luna iunie 2022 a avut valori sub 50 mm în cea mai mare parte a țării. Valori cuprinse între 50 - 100 mm s-au înregistrat pe areale extinse din Moldova și Muntenia, în sudul și sud-vestul Olteniei, sudul Banatului, pe areale extinse din Carpați și izolat, în Dobrogea. Pe areale restrânse din zona montană, cantitatea de precipitații a depășit 100 mm. În cea mai mare parte a Maramureșului și izolat, în Banat, Crișana și Transilvania, cantitatea de precipitații a înregistrat valori sub 10 mm. Cea mai mare valoare a cantității de precipitații din această lună a fost 112,8 mm, la stația meteorologică Bâlea-Lac, iar cea mai mare valoare a cantității de precipitații căzută în 24 de ore din luna iunie 2022 a fost 52,2 mm, înregistrată la stația meteorologică Giurgiu.
Abaterea cantității de precipitații din luna iunie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020), calculată în procente, a fost negativă în aproape toată țara. Valori ridicate ale abaterii negative, peste 70 %, s-au înregistrat în jumătatea sudică a Maramureșului, în cea mai mare parte a Banatului și a Transilvaniei, în sud-vestul Crișanei, pe areale extinse din Moldova și din zona montană și izolat, în celelalte regiuni. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 95,8 %, la stațiile meteorologice Târgu Lăpuș și Chișineu-Criș. Abateri pozitive s-au înregistrat izolat, în sudul Dobrogei, sudul Munteniei și sud-vestul Olteniei. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 41,5 %, la stația meteo Calafat.
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor pluviometrice din luna iunie 2022, se constată că regimul pluviometric a fost foarte deficitar în cea mai mare parte a țării. Acesta a fost deficitar pe areale extinse din Moldova, Muntenia, Oltenia și Transilvania, în jumătatea nordică a Dobrogei și Deltei Dunării și local, în Banat și Crișana. Izolat, în sud-vestul Olteniei și în sudul Munteniei, regimul pluviometric a fost excedentar, iar în rest, acesta s-a încadrat în limite normale.
Luna iunie 2022 se află pe locul trei în topul celor mai secetoase luni iunie din perioada 1961 - 2022.
Din punct de vedere al precipitaţiilor, iunie 2020 a fost caracterizată de fenomene extreme, respectiv ploi cu caracter torenţial, însoţite de grindină, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.
Grindina a căzut pe suprafeţe mici, fenomenul fiind confirmat la staţii meteorologice de pe raza județelor Maramureș, Dolj, Gorj, Dâmbovița, Teleorman, Sibiu, Cluj, Harghita, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Prahova, Argeș, Gorj, Olt, Sălaj, Timiș, Vâlcea, Covasna, Mureș, Hunedoara, Bihor, Neamț, Mureș, Constanța, Mehedinți, Giurgiu, Ilfov și Municipiului București (6-12 iunie), a județelor Vâlcea, Olt, Teleorman, Constanța și Dâmbovița (13 - 14 iunie), din zona de munte a județului Caraș-Severin (16 - 17 iunie), din județele Alba, Gorj, Ilfov, Argeș, Galați, Harghita, Bistrița-Năsăud, Bacău, Dâmbovița, Olt, Vâlcea, Suceava și Prahova (21 - 23 iunie), de pe raza județelor Cluj, Maramureș, Bistrița Năsăud, Harghita, Mureș, Arad, Timiș, Hunedoara, Gorj, Vâlcea și Constanța, precum și la munte (25 iunie), pentru județele Prahova, Buzău, Cluj, Sibiu, Vrancea și în zona de munte (26 - 27 iunie), de pe raza județelor Maramureș, Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Hunedoara, Suceava, Neamț, Gorj, Vâlcea, Teleorman, Timiș, Sibiu, Alba și la munte (28-30 iunie, grindină de mici şi medii dimensiuni).
Au fost înregistrate numeroase vijelii, mai ales în a doua jumătate a lunii, viteza vântului la rafală atingând valori de 60 - 70 Km/h, iar în 25 iunie au fost consemnate vijelii puternice, viteza vântului la rafală fiind de peste 80 - 100 km/h, confirmate fiind cele de pe raza județelor Timiș, Mureș, Alba, Arad, Satu-Mare și Suceava. În 28 - 30 iunie vijelii s-au produs mai ales în judeţele Bihor, Alba, Cluj, Suceava și Vaslui, viteza vântului la rafală depăşind pe alocuri 70 - 80 km/h.
În primele zile ale lunii (1, 2 şi 6 iunie), în zona de munte, izolat, s-au semnalat averse de măzăriche, iar la altitudini de peste 1800 m, precipitațiile au fost sub formă de lapoviță și ninsoare și s-a depus strat de zăpadă de 18 - 42 cm. Si în 13 - 14 iunie, în masivele cele mai înalte ale Carpaților Meridionali, a fost semnalată lapoviţă şi ninsoare, la altitudini de peste 1800 m.
În luna iulie 202211, temperatura medie pe ţară, 22,1 ºC, a fost cu 1,6 ºC mai mare față de mediana intervalului climatologic standard (1991 - 2020).
Temperatura medie a lunii iulie 2022 a avut valori cuprinse între 7,4 ºC, la stația meteorologică Vf. Omu și 26,1 ºC, la Drobeta-Turnu Severin. Cele mai mari valori, peste 24 ºC, s-au înregistrat în cea mai mare parte a Munteniei, Olteniei și Dobrogei, în vestul Banatului și al Crișanei precum și în sudul Moldovei. Valori curpinse între 22 și 24 ºC s-au înregistrat în cea mai mare parte a Moldovei și Maramureșului, în zonele deluroase din Muntenia și Oltenia, în estul Banatului și Crișanei, în zonele joase din Transilvania, pe areale din nordul și sudul Dobrogei și în Delta Dunării. Mediile lunare de temperatură au fost cuprinse între 18 și 22 ºC în cea mai mare parte a Transilvaniei, pe areale din nordul, vestul și centrul Moldovei, în zonele submontane și în zona montană joasă (la altitudini sub 1200 m), precum și în depresiunile intramontane. În cea mai mare parte a zonei montane, temperatura medie lunară a variat între 12 și 18 ºC, iar la altitudini de peste 2000 m, aceasta a avut valori sub 12 ºC, ajungând la staţia meteorologică Vf. Omu, la 7,4 ºC.
Abaterea temperaturii medii a aerului din luna iulie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020) a fost pozitivă în toată țara. Abateri mari, peste 2,0 ºC, s-au înregistrat pe areale extinse din Banat, Crișana, în nord-vestul Transilvaniei, pe areale din Oltenia și Muntenia și izolat, în zona montană. Valori de peste 2,4 ºC, s-au înregistrat doar în Banat, Crișana și în jumătatea de vest a Transilvaniei. Cea mai mare valoare a abaterii a fost 2,7 ºC, la stațiile meteorologice Șiria, Timișoara și Turda.
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor termice din luna iulie 2022, se poate observa că regimul termic a fost cald în cea mai mare parte a țării. Acesta a fost foarte cald pe areale extinse din Muntenia, Oltenia și pe areale restrânse din sudul Moldovei. În Banat, Crișana, în centrul și nord-vestul Transilvaniei, dar și în centrul și sudul Maramureșului regimul termic a fost foarte cald și mai ales extrem de cald. Izolat, în zona montană înaltă, acesta a fost foarte cald. Regimul termic s-a încadrat în limite normale doar în jumătatea estică a Deltei Dunării.
Luna iulie 2022 se află pe locul cinci în topul celor mai calde luni iulie din perioada 1961-2022.
În luna iulie 2022 a fost depășită temperatura minimă absolută lunară la o stație meteorologică (Tabelul 13) și temperatura maximă absolută lunară la 16 stații meteorologice (Tabelul 14).
Nr. crt. | Stația meteorologică | Temperatura minimă absolută lunară (ºC) | Data de producere | Temperatura minimă lunară (ºC), iulie 2022 | Data de producere |
---|---|---|---|---|---|
1 | Oltenița | 10,0 | 21.07.1996; 04.07.2006 | 9,9 | 19.07.2022 |
Nr. crt. | Stația meteorologică | Temperatura maximă absolută lunară (ºC) | Data de producere | Temperatura maximă lunară (ºC), iulie 2022 | Data de producere |
---|---|---|---|---|---|
1 | Băișoara | 29,6 | 06.07.1988 | 30,0 | 23.07.2022 |
2 | Batoș | 36,0 | 24.07.2007 | 37,1 | 23.07.2022 |
3 | Câmpeni (Bistra) | 36,0 | 24.07.2007 | 37,8 | 23.07.2022 |
4 | Chișineu-Criș | 39,5 | 06.07.1988 | 39,6 | 23.07.2022 |
5 | Dumbrăvița de Codru | 38,3 | 21.07.2007 | 38,5 | 23.07.2022 |
6 | Gurahonț | 39,0 | 29.07.2013 | 39,2 | 23.07.2022 |
7 | Holod | 38,9 | 24.07.2007 | 39,4 | 23.07.2022 |
8 | Parâng | 28,4 | 24.07.2007 | 28,8 | 23.07.2022 |
9 | Roșia Montană | 30,3 | 21.07.2007 | 31,9 | 23.07.2022 |
10 | Săcuieni | 39,6 | 20.07.2007 | 40,3 | 23.07.2022 |
11 | Supuru de Jos | 38,3 | 20.07.2007 | 38,6 | 23.07.2022 |
12 | Șiria | 38,1 | 24.07.2007 | 38,2 | 23.07.2022 |
13 | Ștei (Petru Groza) | 38,6 | 19.07.2007; 24.07.2007 | 38,7 | 23.07.2022 |
14 | Turda | 37,5 | 24.07.2007 | 38,2 | 23.07.2022 |
15 | Țebea | 38,0 | 24.07.2007 | 38,7 | 23.07.2022 |
16 | Vlădeasa 1800 | 24,8 | 29.07.2013 | 26,2 | 23.07.2022 |
Indicele temperatură-umezeală (ITU) a atins sau a depășit pragul critic de 80 de unități, în perioadele: 1 – 6 iulie, în majoritatea zonelor de câmpie, deal și podiș; 13 – 15 iulie, local, în Muntenia, pe arii restrânse, în Oltenia și Moldova și izolat, în Banat și Dobrogea; în 16 iulie, în sudul, centrul și estul Munteniei și pe arii restrânse în Dobrogea și sudul extrem al Olteniei; 19 – 23 iulie, în Banat, Crișana și Maramureș, în cea mai mare parte a Olteniei și a Munteniei, vestul și centrul Transilvaniei și pe alocuri în sudul Moldovei și vestul Dobrogei; în 24 iulie, în Oltenia, Muntenia, local în Banat, în Dobrogea continentală, în sudul Moldovei și izolat, în Crișana și Transilvania; în 26 iulie, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, local în Banat și izolat, în Crișana, sudul Moldovei și vestul Dobrogei; în 27 iulie, în cea mai mare parte a Olteniei și a Munteniei, în sudul Moldovei și local în Dobrogea; în 28 – 29 iulie, în cea mai mare parte a Banatului și a zonei de câmpie din Muntenia, local în Oltenia și Dobrogea, pe arii restrânse în Crișana și izolat în Maramureș; în 30 iulie, pe arii extinse din regiunile sudice, sud-estice și vestice și doar izolat, în regiunile nord-vestice și centrale.
Cantitatea de precipitații, medie pe ţară, a fost de 52,3 mm, cu 38 % mai mică față de mediana intervalului climatologic standard (1991 - 2020).
Cantitatea totală de precipitații din luna iulie 2022 a avut valori sub 50 mm în cea mai mare parte a Moldovei, Munteniei, Olteniei, Dobrogei, Banatului și Crișanei, în nordul și centrul Transilvaniei, precum și în nordul și vestul Maramureșului. Valori cuprinse între 50-75 mm s-au înregistrat în cea mai mare parte a Maramureșului, pe areale extinse din Oltenia și Transilvania, pe areale din centrul, nordul și nord-vestul Munteniei, în zonele submontane din Moldova și izolat în rest. În cea mai mare parte a zonei montane, cantitatea lunară de precipitații a avut valori cuprinse între 75 și 150 mm, iar pe areale restrânse din Carpații Meridionali și sudul Carpaților Orientali, aceasta a depășit 150 mm. În sudul Dobrogei și în estul Deltei Dunării, cantitatea de precipitații din luna iulie 2022 a avut valori sub 10 mm. Cea mai mare valoare a cantității de precipitații din această lună a fost 198,6 mm, la stația meteorologică Sinaia 1500, iar cea mai mare valoare a cantității de precipitații căzută în 24 de ore din luna iulie 2022 a fost 72,6 mm, înregistrată la stația meteo Câmpina.
Abaterea cantității de precipitații din luna iulie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020), calculată în procente, a fost negativă în cea mai mare parte a țării. Valori ridicate ale abaterii negative, peste 70 %, s-au înregistrat în sudul Dobrogei, Munteniei și Crișanei, în Delta Dunării și izolat, în celelalte regiuni. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 89,1 %, la stația meteorologică Sulina. Abateri pozitive s-au înregistrat cu precădere în zona montană, dar și pe areale extinse din Muntenia și Oltenia, în celelalte regiuni fiind înregistrate doar local sau izolat. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 104,7 %, la stația meteo Focșani.
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor pluviometrice din luna iulie 2022, se constată că regimul pluviometric a fost deficitar în cea mai mare parte a țării. Acesta a fost foarte deficitar pe areale restrânse din Moldova, Muntenia și Transilvania, în jumătatea sudică a Crișanei, în vestul extrem al Banatului, în sudul Dobrogei și izolat, în Delta Dunării și în Carpați. Local, în zona montană și izolat, în Muntenia, Oltenia și Moldova, regimul pluviometric a fost excedentar, iar în rest, acesta s-a încadrat în limite normale.
În luna iulie 2022 a fost depășită cantitatea lunară de precipitații, maximă absolută, la o stație meteorologică (Tabelul 15).
Nr. crt. | Stația meteorologică | Cantitatea lunară de precipitații, maximă absolută (mm) | Anul producerii | Cantitatea lunară de precipitații (mm), iulie 2022 |
---|---|---|---|---|
1 | Sf. Gheorghe (Munte) | 121,4 | 2002 | 128,5 |
Este important de menționat că și acolo unde au fost cantități totale de precipitații normale sau mai mari decât cele normale, aceste cantități s-au acumulat în perioade foarte scurte de timp, astfel că și în aceste zone au existat intervale lungi în care nu a plouat.
Precipitațiile din această lună au avut caracter torențial, aversele fiind insoțite de grindină, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, fiind consemnate și vijelii. În 5 iulie s-au acumulat până la 102 mm în județul Mehedinți. Au fost consemnate căderi de grindină în județele: Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Mehedinți, Dolj, Teleorman, Covasna, Vâlcea, Hunedoara, Olt și Gorj. În 6 iulie, pe raza județului Botoșani a fost consemnată grindină. Vântul a avut intensificări în est și sud-est, în timpul ploilor, dar de scurtă durată, viteza vântului la rafală atingând 55 - 65 km/h, iar pe crestele Carpaților Meridionali, peste 90 - 100 km/h.
În 8 – 9 iulie, în jud. Vâlcea a fost consemnată grindină, iar în jud. Argeș, vijelie. În zilele de 10 – 11 iulie, pe raza județelor Hunedoara, Maramureș și Tulcea au fost consemnate căderi de grindină. În 16 iulie, în cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei, dar și în zona Carpațiloe Meridionali și Occidentali și în zona subcarpatică aferentă au fost intensificări de scurtă durată ale vântului, pe alocuri viteza vântului la rafală atingând 60 - 80 km/h, izolat vijelii (confirmate de stații meteo din județul Călărași)și frecvente descărcări electrice.
În perioada 19 – 23 iulie au fost confirmate vijelii la stațiile meteorologice Joseni, Pătârlagele și Buzău, cu viteza vântului la rafală cuprinsă în intervalul 55 - 70 km/h, iar în zona localității Pătârlagele, aceasta a depășit 90 km/h. În județele Suceava și Harghita au fost consemnate căderi de grindină. În 24 iulie, precipitațiile torențiale au fost însoțite de vijelii, grindină și descărcări electrice. La stațiile meteorologice Craiova, Caracal, Oltenița și Focșani au fost consemnate vijelii cu viteza vântului la rafală cuprinse între 55 și 75 km/h, iar în județele Dolj și Suceava au fost consemnate căderi de grindină.
În 28 – 29 iulie, local și temporar, în jumătatea de nord a țării și pe arii restrânse în rest, au fost perioade cu fenomene specifice instabilității atmosferice, respectiv dezvoltări noroase convective, averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii, confirmată fiind cea din zona localității Focșani.
În ultimele două zile din iulie au fost averse ce au avut și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii, confirmate și de stații meteo din județele Bihor, Sălaj, Mureș, Timiș, Caraș-Severin, Dolj, Olt, Vâlcea și Teleorman. Rafalele de vânt raportate la stațiile meteorologice din vest, sud și centru, precum și din zonele montane au depășit 55 - 75 km/h, iar în județele Timiș și Bihor, 90 - 100 km/h.
În luna august 202212, temperatura medie pe ţară a fost de 21,9ºC, depăşind cu 1,6 ºC intervalul de referință standard(1991 - 2020).
Temperatura medie a lunii august 2022 a avut valori cuprinse între 8,0 ºC, la stația meteorologică Vf. Omu și 26,0 ºC, la Zimnicea. Cele mai mari valori, peste 24 ºC, s-au înregistrat în cea mai mare parte a Munteniei, Olteniei și Dobrogei, în vestul și sud-vestul Banatului, în vestul Crișanei, precum și în sudul Moldovei. Valori cuprinse între 22 și 24 ºC s-au înregistrat în cea mai mare parte a Moldovei și Maramureșului, în zonele deluroase din Muntenia și Oltenia, în estul Banatului și Crișanei, în zonele joase din Transilvania și local, în nordul și sudul Dobrogei. Mediile lunare de temperatură au fost cuprinse între 18 și 22 ºC în cea mai mare parte a Transilvaniei, pe areale din nordul, vestul și centrul Moldovei, în zonele submontane și în zona montană joasă (la altitudini sub 1200 m), precum și în majoritatea depresiunilor intramontane. În cea mai mare parte a zonei montane, temperatura medie lunară a variat între 12 și 18 ºC, iar la altitudini de peste 2000 m, aceasta a avut valori sub 12 ºC, ajungând la staţia meteorologică Vf. Omu, la 8,0 ºC.
Abaterea temperaturii medii a aerului din luna august 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020) a fost pozitivă în toată țara. Abateri mari, peste 1,5 ºC, s-au înregistrat pe areale extinse din Muntenia, Dobrogea, Crișana și Maramureș, în nordul și sudul Moldovei, vestul Banatului și izolat, în celelalte regiuni. Valori de peste 2,0 ºC s-au înregistrat izolat, în Muntenia, Crișana și Maramureș. Cea mai mare valoare a abaterii a fost 2,3 ºC, la stația meteorologică Satu Mare.
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor termice din luna august 2022, se poate observa că regimul termic a fost cald în cea mai mare parte a țării. Acesta a fost foarte cald pe areale extinse din Muntenia, în vestul Crișanei și Maramureșului, pe areale restrânse din Moldova și Dobrogea, local, în sud-estul Olteniei și izolat, în celelalte regiuni. În cea mai mare parte a Dobrogei, pe areale extinse din Muntenia și izolat, în sudul Moldovei și sud-estul Olteniei, regimul termic a fost extrem de cald. Regimul termic s-a încadrat în limite normale local, în Carpații Meridionali.
August 2022 se află pe locul doi în topul celor mai călduroase luni august din perioada 1961 - 2022.
În majoritatea zilelor din luna august 2022, indicele temperatură-umezeală (ITU) a atins sau a depășit pragul critic de 80 unități. Excepție au făcut zilele de 1 - 2, 10 – 15 și 31 august.
Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară, a fost de 78,2 mm, cu 38 % mai mare decât intervalul de referință standard(1991 - 2020).
Cantitatea totală de precipitații din luna august 2022 a avut valori sub 50 mm în cea mai mare parte a Dobrogei, în sudul, centrul și estul Munteniei, în jumătatea vestică a Crișanei, vestul Maramureșului, local, în Oltenia, Banat și Moldova și izolat, în Transilvania. Valori cuprinse între 50 - 100 mm s-au înregistrat în cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldovei, Olteniei, Banatului și Maramureșului, în sudul și estul Crișanei, precum și în vestul și nordul Munteniei. În cea mai mare parte a zonei montane și submontane, dar și în unele zone deluroase din Oltenia, Muntenia și Moldova, cantitatea lunară de precipitații a avut valori cuprinse între 100 și 150 mm, iar pe areale restrânse din Carpați și în nordul Olteniei, aceasta a depășit 150 mm. În cea mai mare parte a Dobrogei, cantitatea de precipitații înregistrată în luna august 2022 a avut valori sub 30 mm, iar pe areale restrânse sub 10 mm. Cea mai mare valoare a cantității de precipitații din această lună a fost 209,7 mm, la stația meteorologică Iezer, iar cea mai mare valoare a cantității de precipitații căzută în 24 de ore din luna august 2022 a fost 64,2 mm, înregistrată la stația meteorologică Polovragi. Cea mai mică valoare a cantității lunare de precipitații din august 2022 s-a înregistrat în Delta Dunării, la stația meteorologică Gura Portiței (4,0 mm).
Abaterea cantității de precipitații din luna august 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020), calculată în procente, a fost pozitivă în cea mai mare parte a țării. Valori ridicate ale abaterii pozitive, peste 70 %, s-au înregistrat în cea mai mare parte a Olteniei, pe areale extinse din Muntenia și Moldova, în sudul Banatului, vestul Transilvaniei, pe litoral și local, în zona montană. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 279,5 %, la stația meteorologică Bechet. Abateri negative s-au înregistrat cu precădere în Delta Dunării, Crișana, Maramureș, Banat, în centrul și sudul Munteniei și în sud-estul Transilvaniei, în celelalte regiuni fiind înregistrate doar local sau izolat. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 78,5 %, la stația meteo Gura Portiței.
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor pluviometrice din luna august 2022, se constată că regimul pluviometric a fost excedentar pe areale extinse din Moldova, Transilvania, Oltenia și Muntenia, în estul Maramureșului, sudul și vestul extrem al Banatului, estul Crișanei, pe areale extinse din zona montană, precum și pe litoral. Acesta a fost foarte excedentar și extrem de excedentar izolat, în centrul și estul Moldovei, în nordul și sudul Olteniei, în sudul Banatului, vestul Transilvaniei, vestul Munteniei și în zona montană. În restul țării, regimul pluviometric s-a încadrat în limite normale.
În luna august 2022 a fost depășită cantitatea de precipitații căzută în 24 de ore, maximă absolută, la două stații meteorologice (Tabelul 16).
Nr. crt. | Stația meteorologică | Cantitatea de precipitații în 24 de ore (mm), maximă absolută | Data de producere | Cantitatea de precipitații maximă în 24 de ore (mm), august 2022 | Data de producere |
---|---|---|---|---|---|
1 | Baraolt | 54,5 | 24.08.1953 | 62,1 | 30.08.2022 |
2 | Țebea | 50,1 | 16.08.1949 | 51,1 | 08.08.2022 |
Pe tot parcursul lunii au fost semnalate fenomene extreme, respectiv ploi torențiale, deseori însoțite de grindină și descărcări electrice și deasemenea vijelii în timpul cărora viteza vântului la rafală a atins valori de 60 – 80 Km/h. Astfel, în 7 – 8 august au fost căderi de grindină, fiind confirmate cele din județele Arad, Maramureș, Cluj și Maramureș și vijelii consemnate de stații meteo din județele Olt, Maramureș, Arad, Harghita, Galați, Buzău și Vrancea. În 14 – 15 august, în județele Iași, Vaslui, Botoșani, Alba, Bistrița-Năsăud, Harghita, Brașov, Buzău și Constanța a căzut grindină. Vântul a avut intensificări în special asociate averselor, iar la rafală s-au atins viteze de până la 80 km/h în centrul Moldovei. Pe raza localităților Dej, Târgu Mureș, Darabani, Negrești, Vaslui, Sebeș, Brașov și Constanța s-au consemnat vijelii. În 16 – 17 august, vântul a avut intensificări pe crestele montane, dar de scurtă durată și în timpul ploilor, care a luat chiar aspect de vijelie și pe raza localităților Râmnicu Vâlcea și Târnăveni. În 20 august, au fost vijelii, fiind confirmate de stații meteo, cele din județele Maramureș, Alba, Dolj și Teleorman. În 21 – 23 august au căzut ploi torențiale, însoțite de frecvente descărcări electrice, pe alocuri de intensificări ale vântului (rafale în general de 55 - 65 km/h și izolat de peste 80 km/h) și vijelii (consemnate de stații meteo din județele Mureș, Covasna, Dolj, Vrancea, Ialomița, Sălaj, Cluj, Arad, Vaslui și Dâmbovița). Izolat au fost căderi de grindină pe raza județelor Mureș, Bacău, Vrancea, Vaslui, Suceava, Buzău, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov și Neamț.
În 21 august, la stația meteo Curtea de Argeș, cantitatea de precipitații zilnică a fost acumulată într-un interval de 180 minute, iar în 23 august, la stația meteorologică Câmpulung Muscel, cantitatea de precipitații în 24 de ore a fost de 33,6 mm, din care 30,2 mm au căzut în 180 minute.
În 29 – 30 august, ploile torențiale, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului, izolat cu rafale de până la 75 - 80 km/h și vijelii,au fost consemnate de stații meteo din județele Covasna și Mureș. Pe suprafețe mici au fost căderi de grindină, confirmate cele din județele Mureș, Covasna, Prahova și Bacău și din zona montană. Și ultima zi a lunii a fost caracterizată de fenomene extreme, ploile torențiale fiind însoțite de intensificări ale vântului, cu viteze la rafală mari, de până la 60 - 70 km/h, pe spații mici în Dobrogea, estul și sudul Munteniei și nordul Olteniei. Izolat au fost căderi de grindină, confirmate cele din județul Mehedinți.
În luna septembrie 202213, temperatura medie pe ţară a fost de 14,7 ºC, aceasta fiind cu doar 0,1 ºC mai mică față de mediana intervalului climatologic standard (1991 - 2020).
Temperatura medie a lunii septembrie 2022 a avut valori cuprinse între 1,9 ºC, la stația meteorologică Vf. Omu și 19,7 ºC, la Constanța. Cele mai mari valori, peste 18 ºC, s-au înregistrat în cea mai mare parte a Dobrogei și Deltei Dunării, în sudul și estul Munteniei, în sudul extrem al Moldovei și local, în Oltenia. Valori cuprinse între 16 și 18 ºC s-au înregistrat în cea mai mare parte a Olteniei și Munteniei, în jumătatea vestică a Banatului, vestul Crișanei, sudul și estul Moldovei și în nordul Dobrogei. Mediile lunare de temperatură au fost cuprinse între 12 și 16 ºC în cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei și Maramureșului, în jumătatea estică a Banatului și Crișanei, în zonele deluroase din Muntenia și Oltenia, în zonele submontane și în zona montană joasă (la altitudini sub 1200 m), precum și în majoritatea depresiunilor intramontane. În cea mai mare parte a zonei montane, temperatura medie a lunii septembrie 2022 a variat între 6 și 12 ºC, iar la altitudini de peste 2000 m, aceasta a avut valori sub 6 ºC, ajungând la staţia meteorologică Vf. Omu, la 1,9 ºC.
Abaterea temperaturii medii a aerului din luna septembrie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020) a fost negativă în cea mai mare parte a țării. Abateri negative mari, peste 1,0 ºC, s-au înregistrat local, în Crișana și în zona montană. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 1,6 ºC, la stația meteorologică Ceahlău Toaca. Abateri pozitive s-au înregistrat în Dobrogea și în Delta Dunării, pe areale extinse din Muntenia, în sudul Moldovei și izolat, în celelalte regiuni. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 1,2 ºC, la stația meteo Călărași.
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor termice din luna septembrie 2022, se poate observa că regimul termic s-a încadrat în limite normale în cea mai mare parte a țării. Acesta a fost rece pe areale extinse din zona montană, în nordul și vestul Olteniei și local sau izolat, în Crișana, Transilvania și nord-vestul Munteniei. Regimul termic a fost cald în sud-vestul Dobrogei, în sud-estul Munteniei și izolat, în Delta Dunării, sudul Munteniei și în Carpații de Curbură.
În această lună a fost depășită temperatura maximă absolută lunară la o stație meteorologică (Tabelul 17).
Nr. crt. | Stația meteorologică | Temperatura maximă absolută lunară (ºC) | Data de producere | Temperatura maximă lunară (ºC), septembrie 2022 | Data de producere |
---|---|---|---|---|---|
1 | Mangalia | 34,6 | 15.09.1987 | 35,1 | 15.09.2022 |
În zilele de 10 și 15 septembrie, indicele temperatură umezeală (ITU) a mai atins, izolat, pragul critic de 80 de unități, în Bărăgan, respectiv în sudul Munteniei și al Dobrogei.
Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară, a fost de 96,5 mm, cu 65 % mai mare față de mediana intervalului climatologic standard (1991 - 2020).
Cantitatea totală de precipitații din luna septembrie 2022 a avut valori sub 50 mm în cea mai mare parte a Dobrogei și Deltei Dunării, pe areale extinse din Muntenia și Moldova și izolat, în Transilvania. Valori cuprinse între 50-100 mm s-au înregistrat în cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldovei și Olteniei, în vestul și sudul Banatului, în sud-vestul Crișanei, pe areale din centrul, sudul și nord-vestul Munteniei și pe litoral. Cantitatea lunară de precipitații a avut valori cuprinse între 100 și 200 mm în cea mai mare parte a Banatului, Crișanei, Maramureșului și în zona montană, iar izolat, în Muntenia. Local, în zona montană, cantitatea de precipitații înregistrată în luna septembrie 2022 a avut valori peste 200 mm, iar izolat, peste 300 mm. Cea mai mare valoare a cantității de precipitații din această lună a fost 399,6 mm, la stația meteorologică Stâna de Vale, iar cea mai mare valoare a cantității de precipitații căzută în 24 de ore din luna septembrie 2022 a fost 99,4 mm, înregistrată la stația meteorologică Urziceni. Cea mai mică valoare a cantității lunare de precipitații din septembrie 2022 s-a înregistrat la stația meteorologică Tulcea (14,6 mm).
Abaterea cantității de precipitații din luna septembrie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020), calculată în procente, a fost pozitivă în cea mai mare parte a țării. Valori ridicate ale abaterii pozitive, peste 150 %, s-au înregistrat în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și izolat, în Oltenia și Muntenia. La 16 stații meteorologice situate în aceste regiuni, abaterea a depășit 200 % față de mediana intervalului 1991-2020. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive din această lună a fost 285,4 %, la stația meteorologică Urziceni. Abateri negative s-au înregistrat în Muntenia, Dobrogea, în sudul Moldovei și izolat, în zona montană. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 73,1 %, la stația meteorologică Obârșia Lotrului.
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor pluviometrice din luna septembrie 2022, se constată că regimul pluviometric a fost foarte excedentar și extrem de excedentar în Maramureș, în cea mai mare parte a Banatului, Crișanei și Transilvaniei, în nordul Olteniei și izolat, în centrul Munteniei. Acesta a fost excedentar în cea mai mare parte a Olteniei, pe areale extinse din Moldova, Transilvania și din zona montană, în centrul și sudul Munteniei, în vestul extrem al Banatului și pe litoral. Izolat, în Muntenia și în Dobrogea regimul pluviometric a fost deficitar sau foarte deficitar, iar în restul țării, acesta s-a încadrat în limite normale.
Luna septembrie 2022 se află pe locul cinci în topul celor mai ploioase luni septembrie din perioada 1961 - 2022.
În această lună a fost depășită cantitatea lunară de precipitații, maximă absolută, la 17 stații meteorologice (Tabelul 18) și cantitatea de precipitații căzută în 24 de ore, maximă absolută, la 8 stații meteorologice (Tabelul 19).
Nr. crt. | Stația meteorologică | Cantitatea lunară de precipitații, maximă absolută (mm) | Anul producerii | Cantitatea lunară de precipitații (mm), septembrie 2022 |
---|---|---|---|---|
1 | Arad | 137,8 | 2001 | 170,6 |
2 | Baia Mare | 187,6 | 1996 | 206,0 |
3 | Batoș | 166,8 | 2001 | 197,9 |
4 | Bâlea-Lac | 246,5 | 2007 | 289,8 |
5 | Bistrița | 153,2 | 1978 | 166,2 |
6 | Borod | 196,5 | 1996 | 205,4 |
7 | Călimani (Rețițiș) | 220,3 | 2001 | 245,1 |
8 | Câmpeni (Bistra) | 176,8 | 2002 | 229,4 |
9 | Chișineu Criș | 132,1 | 2001 | 148,9 |
10 | Dej | 140,0 | 1978 | 140,4 |
11 | Holod | 159,3 | 2001 | 194,6 |
12 | Roșia Montană | 143,2 | 1996 | 145,4 |
13 | Satu Mare | 143,8 | 2001 | 146,0 |
14 | Stâna de Vale | 377,5 | 2001 | 399,6 |
15 | Supuru de Jos | 152,8 | 1996 | 163,2 |
16 | Șiria | 142,6 | 2001 | 169,7 |
17 | Zalău | 155,3 | 1996 | 167,4 |
Nr. crt. | Stația meteorologică | Cantitatea de precipitații în 24 de ore (mm), maximă absolută | Data de producere | Cantitatea de precipitații maximă în 24 de ore (mm), septembrie 2022 | Data de producere |
---|---|---|---|---|---|
1 | Alba Iulia | 37,0 | 01.09.1941 | 42,0 | 02.09.2022 |
2 | Batoș | 40,6 | 24.09.2015 | 96,3 | 01.09.2022 |
3 | Borod | 42,2 | 12.09.2007 | 47,4 | 10.09.2022 |
4 | Bucin | 49,2 | 12.09.1993 | 53,2 | 02.09.2022 |
5 | Grivița | 67,9 | 05.09.1992 | 75,0 | 03.09.2022 |
6 | Poiana Stampei | 38,1 | 06.09.1955 | 38,6 | 16.09.2022 |
7 | Urziceni | 84,1 | 20.09.2005 | 99,4 | 03.09.2022 |
8 | Voineasa | 51,7 | 11.09.2003 | 62,9 | 02.09.2022 |
Pe întreg parcursul lunii precipitațiile au fost abundente, în general, ploile având caracter torențial, însoțite de grindină și descărcări electrice. Deasemena au fost consemnate și vijelii, iar vântul a atins viteza la rafală de 50 – 70 Km/h și uneori chiar 70 – 90 Km/h (în județele Tulcea, Bistrița-Năsăud, Dolj și Arad).
În data de 1 septembrie, la stația meteorologică Batoș (jud. Mureș), cantitatea de precipitașii ăn 24 de ore a fost de 96,3 mm, din care 92,1 mm au cazut în 180 minute, 58,7 mm în 60 de minute și 18,4 mm în 10 minute ceea ce arată că precipitațiile au avut caracter torențial pronunțat. În 2 septembrie, în juețul Gorj, la Horezu au căzut 43,2 mm în 180 minute (cantitatea de precipitații în 24 de ore a fost de 158,6 mm), iar la Rânca, 34,5 mm în 180 minute (cantitatea de precipitații acumulată în 24 de ore fiind 158,6 mm).
Pe suprafețe mici a căzut grindină în zilele de 10, 11, 21, 22, 27 și 29 septembrie (în județele Arad, Caraș-Severin, Dolj, Botoșani, Maramureș, Hunedoara, Timiș, Mehedinți și Dolj). În perioada 19 – 23 septembrie, în Transilvania a fost consemnată măzăriche.
Izolat au fost vijelii în zilele de 10, 11 și 27 septembrie (jud. Bistrița-Năsăud, Bacău, Iași, Dolj și Arad).
În a doua jumătate a lunii, în zonele montane la altitudini de peste 1400 m, au fost precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și pe alocuri s-a depus strat de zăpadă ce a măsurat, în platforma stațiilor meteorologice, până la 34 cm, în Munții Făgăraș.
Izolat s-a produs brumă în diminețile zilelor de 21, 24 și 25 septembrie.
În luna octombrie 202214, temperatura medie pe ţară a fost de 11,3 ºC, aceasta fiind cu 1,4 ºC mai mare față de mediana intervalului climatologic standard (1991-2020).
Temperatura medie a lunii octombrie 2022 a avut valori cuprinse între 1,3 ºC, la stația meteorologică Vf. Omu și 15,0 ºC, la Constanța. Cele mai mari valori, peste 14 ºC, s-au înregistrat în centrul și estul Dobrogei, pe areale din estul și sud-vestul Olteniei, în estul extrem al Munteniei și izolat, în Banat și în Delta Dunării. Valori cuprinse între 12 și 14 ºC s-au înregistrat în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Banatului, Crișanei și Deltei Dunării, pe areale extinse din Dobrogea, în centrul și sudul Moldovei și izolat, în Transilvania. Mediile lunare de temperatură au fost cuprinse între 8 și 12 ºC în Transilvania, în cea mai mare parte a Moldovei și Maramureșului, în estul Banatului și al Crișanei, în zonele deluroase din Oltenia și Muntenia, în zonele submontane și în zona montană joasă (la altitudini sub 1200 m), precum și în majoritatea depresiunilor intramontane. În cea mai mare parte a zonei montane, temperatura medie a lunii octombrie 2022 a variat între 2 și 8 ºC, iar la altitudini de peste 2000 m, aceasta a avut valori sub 2 ºC, ajungând la staţia meteorologică Vf. Omu, la 1,3 ºC.
Abaterea temperaturii medii a aerului din luna octombrie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020) a fost pozitivă în toată țara, mai puțin la stația meteorologică Sf. Gheorghe Deltă, unde aceasta a avut valoarea 0. Abateri mari, peste 2,0 ºC, s-au înregistrat în jumătatea vestică a Moldovei, pe areale extinse din Oltenia și local, în Muntenia, Dobrogea, Crișana, Transilvania și în zona montană. Cea mai mare valoare a abaterii a fost 3,0 ºC, la stația meteorologică Țarcu.
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor termice din luna octombrie 2022, se poate observa că regimul termic a fost cald în cea mai mare parte a țării. Acesta a fost foarte cald pe areale extinse din Moldova, în estul și sud-vestul Olteniei, în sud-estul Banatului, local, în Muntenia și Dobrogea și izolat, în Transilvania, Maramureș și unele zone montane. Regimul termic a fost extrem de cald pe areale extinse din Moldova, în sud-vestul Olteniei și izolat, în Banat, Transilvania, Muntenia și estul Olteniei. În rest, regimul termic s-a încadrat în limite normale.
Octombrie 2022 se află pe locul cinci, la egalitate cu 1963 și 1997, în topul celor mai călduroase luni octombrie din perioada 1961-2022.
În luna octombrie 2022 a fost depășită temperatura maximă absolută lunară la două stații meteorologice (Tabelul 20).
Nr. crt. | Stația meteorologică | Temperatura maximă absolută lunară (ºC) | Data de producere | Temperatura maximă lunară (ºC), octombrie 2022 | Data de producere |
---|---|---|---|---|---|
1 | Gorgova | 29,2 | 06.10.1984 | 29,8 | 01.10.2022 |
2 | Sf. Gheorghe Deltă | 27,4 | 25.10.1960 | 28,7 | 01.10.2022 |
Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară, a fost de 18,1 mm, cu 68 % mai mică față de mediana intervalului climatologic standard (1991-2020).
Cantitatea totală de precipitații din luna octombrie 2022 a avut valori sub 30 mm în cea mai mare parte a țării. În cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei și Dobrogei, în sudul și vestul Moldovei, precum și în vestul Crișanei și în sudul și sud-vestul Banatului, cantitatea lunară de precipitații din octombrie 2022 a avut valori sub 10 mm. Valori mai mari de 30 mm s-au înregistrat doar în centrul și nordul Transilvaniei, în jumătatea estică a Maramureșului și în unele zone montane. Cantitatea lunară de precipitații a depășit 50 mm doar în zona montană. Cea mai mare valoare a cantității de precipitații din această lună a fost 106,6 mm, la stația meteorologică Stâna de Vale, iar cea mai mare valoare a cantității de precipitații căzută în 24 de ore din luna octombrie 2022 a fost 29,3 mm, înregistrată la stația meteo Cuntu. Cea mai mică valoare a cantității lunare de precipitații din octombrie 2022 s-a înregistrat la stația meteorologică Ploiești (0,3 mm).
Abaterea cantității de precipitații din luna octombrie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020), calculată în procente, a fost negativă în aproape toată țara. Valori ridicate ale abaterii negative, peste 80 %, s-au înregistrat în cea mai mare parte a Olteniei și Munteniei, în sudul și sud-vestul Banatului, în vestul Crișanei, în sudul Dobrogei, precum și în sud-estul și în vestul Moldovei. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 99,5 %, la stația meteorologică Ploiești. Abateri pozitive s-au înregistrat doar local sau izolat, în Transilvania și în zona montană. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 20,7 %, la stația meteorologică Vlădeasa 1800.
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor pluviometrice din luna octombrie 2022, se constată că regimul pluviometric a fost deficitar în cea mai mare parte a țării. Acesta a fost foarte deficitar în cea mai mare parte a Olteniei, pe areale extinse din Muntenia, în nordul și sudul Dobrogei, în sudul și sud-vestul Banatului, în centrul și sud-estul Moldovei, în vestul Crișanei și în sud-estul Transilvaniei. În restul țării, acesta s-a încadrat în limite normale.
Octombrie 2022 se află pe locul zece în topul celor mai secetoase luni octombrie din perioada 1961-2022.
În prima jumătate a lunii, în perioadele reci (2 – 4 și 10 – 14 octombrie), mai ales la munte, precipitațiile au fost sub formă de lapoviță, ninsoare și măzăriche. La peste 2000 m s-a depus strat de zăpadă, ce măsura, în platformele stațiilor meteorologice, până la 15 cm în Munții Făgăraș. Izolat a căzut grindină, în zilele de 3 și 4 octombrie.
Vântul a avut intensificări pe parcursul întregii luni, viteza vântului la rafală a avut valori de până la 90 – 100 Km/h, la munte și 45 – 60 Km/h, în rest. În Oltenia și Dobrogea, pe alocuri, viteza vântului la rafală a ajuns până la 70 – 80 Km/h.
În prima jumătate a lunii, atunci când este periculoasă pentru agricultură, s-a produs brumă. Local, în perioada 25 – 31 octombrie, a fost ceață, iar în restul lunii, aceasta s-a semnalat doar izolat.
În luna noiembrie 202215, temperatura medie pe ţară a fost de 6,5 ºC, aceasta fiind cu 1,6 ºC mai mare față de mediana intervalului climatologic standard (1991 - 2020).
Temperatura medie a lunii noiembrie 2022 a avut valori cuprinse între -2,3 ºC, la stația meteorologică Vf. Omu și 11,2 ºC, la Mangalia. Cele mai mari valori, peste 10 ºC, s-au înregistrat în sud-estul Dobrogei. Valori cuprinse între 8 și 10 ºC s-au înregistrat în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei, în Delta Dunării și pe areale restrânse din Banat și Crișana. Mediile lunare de temperatură au fost cuprinse între 4 și 8 ºC în Transilvania, în Moldova, în cea mai mare parte a Maramureșului și Crișanei, pe areale extinse din Banat, în nordul Olteniei și Dobrogei, în nordul și centrul Munteniei, precum și în majoritatea depresiunilor intramontane. În cea mai mare parte a zonei montane, temperatura medie a lunii noiembrie 2022 a variat între 0 și 4 ºC, iar la altitudini de peste 2000 m, aceasta a avut valori sub 0 ºC, minima înregistrându-se la staţia meteorologică Vf. Omu (-2,3 ºC).
Abaterea temperaturii medii a aerului din luna noiembrie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020) a fost pozitivă în toată țara. Abateri mari, peste 2,5 ºC, s-au înregistrat în cea mai mare parte a Olteniei, în jumătatea vestică a Munteniei, în sudul litoralului și izolat, în zona montană. Cea mai mare valoare a abaterii a fost 3,3 ºC, la stația meteorologică Drăgășani.
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor termice din luna noiembrie 2022, se poate observa că regimul termic a fost cald în cea mai mare parte a țării. Acesta a fost foarte cald în cea mai mare parte a Olteniei, pe areale extinse din jumătatea vestică a Munteniei și izolat, în sudul litoralului și în Transilvania. Regimul termic a fost extrem de cald în nord-vestul Olteniei. În rest, regimul termic s-a încadrat în limite normale.
Noiembrie 2022 se află pe locul șase în topul celor mai călduroase luni octombrie din perioada 1961 - 2022.
În luna noiembrie 2022 a fost egalată sau depășită temperatura maximă absolută lunară la 20 de stații meteorologice (Tabelul 21).
Nr. crt. | Stația meteorologică | Temperatura maximă absolută lunară (ºC) | Data de producere | Temperatura maximă lunară (ºC), noiembrie 2022 | Data de producere |
---|---|---|---|---|---|
1 | Băilești | 26,6 | 10.11.2010 | 27,0 | 02.11.2022 |
2 | București-Băneasa | 25,1 | 10.11.2010 | 25,6 | 02.11.2022 |
3 | Calafat | 26,2 | 10.11.2010 | 27,9 | 02.11.2022 |
4 | Caracal | 26,5 | 10.11.2010 | 26,8 | 02.11.2022 |
5 | Craiova | 25,6 | 10.11.2010 | 25,9 | 02.11.2022 |
6 | Curtea de Argeș | 25,5 | 01.11.2004 | 25,8 | 02.11.2022 |
7 | Drobeta-Turnu Severin | 25,4 | 06.11.2010 | 26,1 | 02.11.2022 |
8 | Drăgășani | 23,9 | 05.11.2021 | 26,5 | 02.11.2022 |
9 | Gurahonț | 26,8 | 03.11.2018 | 27,0 | 01.11.2022 |
10 | Padeș (Apa Negră) | 25,4 | 02.11.2008 | 26,2 | 02.11.2022 |
11 | Petroșani | 23,4 | 01.11.1970 | 24,7 | 01.11.2022 |
12 | Polovragi | 23,8 | 01.11.2004 | 25,5 | 02.11.2022 |
13 | Râmnicu Vâlcea | 25,2 | 14.11.1969 15.11.2010 05.11.2021 | 27,0 | 02.11.2022 |
14 | Roșiorii de Vede | 26,1 | 10.11.2010 | 26,7 | 02.11.2022 |
15 | Stolnici | 25,2 | 14.11.1969 | 26,6 | 02.11.2022 |
16 | Târgoviște | 27,0 | 01.11.2004 | 27,9 | 02.11.2022 |
17 | Târgu Jiu | 26,4 | 01.11.1926 | 27,3 | 02.11.2022 |
18 | Târgu Logrești | 25,4 | 01.11.2004 | 25,6 | 02.11.2022 |
19 | Țebea | 26,0 | 02.11.2018 | 26,0 | 01.11.2022 |
20 | Titu | 27,5 | 17.11.1963 | 28,3 | 02.11.2022 |
Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară, a fost de 56,2 mm, cu 33 % mai mare față de mediana intervalului climatologic standard (1991 - 2020).
Cantitatea totală de precipitații din luna noiembrie 2022 a avut valori peste 50 mm în cea mai mare parte a țării. Valori cuprinse între 30 și 50 mm s-au înregistrat în cea mai mare parte a Munteniei, în sud-estul Olteniei și al Moldovei, sud-vestul Dobrogei, pe areale extinse din Transilvania și în vestul Banatului și Crișanei. Valori sub 30 mm s-au înregistrat în cea mai mare parte a Dobrogei și Deltei Dunării, în estul Munteniei și local, în Transilvania și în Banat. Cantitatea lunară de precipitații a depășit 75 mm pe areale extinse din vestul țării, dar și în Carpații Orientali și Meridionali. Cele mai mari valori s-au înregistrat în Munții Apuseni și în Munții Banatului, unde cantitățile de precipitații au depășit 100 mm și izolat, 200 mm. Cea mai mare valoare a cantității de precipitații din această lună a fost 209,8 mm, la stația meteorologică Stâna de Vale, iar cea mai mare valoare a cantității de precipitații căzută în 24 de ore din luna noiembrie 2022 a fost 54,4 mm, înregistrată la stația meteorologică Sinaia 1500.
Abaterea cantității de precipitații din luna noiembrie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991 - 2020), calculată în procente, a fost pozitivă în aproape toată țara. Valori ridicate ale abaterii pozitive, peste 100 %, s-au înregistrat în cea mai mare parte a Moldovei, în Carpații Orientali, local, în Transilvania și izolat, în Banat și Oltenia. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 214,9 %, la stația meteorologică Rădăuți. Abateri negative s-au înregistrat pe areale extinse din Dobrogea, Delta Dunării, Muntenia și izolat în celelalte regiuni. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 54,7 %, înregistrată la stația meteorologică Mangalia.
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor pluviometrice din luna noiembrie 2022, se constată că regimul pluviometric a fost excedentar în cea mai mare parte a țării. Acesta a fost foarte excedentar și/sau extrem de excedentar pe areale extinse din Moldova și Carpații Orientali, în centrul Transilvaniei, local, în Banat și izolat, în Crișana. În sudul litoralului, regimul pluviometric a fost deficitar. În restul țării, acesta s-a încadrat în limite normale.
Izolat au fost cantități de precipitații mai mari de 50 mm în zilele de 16, 18 și 19 noiembrie.
În perioada 16 - 24 noiembrie, zona geografică a țării noastre a fost traversată de mai multe arii de nebulozitate și precipitații. Astfel, precipitațiile au fost sub formă de ploaie, iar la munte, în jumătatea nordică a Moldovei și trecător în estul Transilvaniei și lapoviță și ninsoare. S-a depus strat de zăpadă, local, la munte (grosimea stratului a ajuns până la 35 cm, în Masivul Călimani), dar și în jumătatea de nord a Moldovei (grosimea stratului de zăpadă a ajuns până la 14 cm, în județul Botoșani). În regiunile sudice și sud-estice, ploile au fost și sub formă de aversă, pe suprafețe mici s-au semnalat descărcări electrice, iar în ziua de 21 noiembrie, în județul Constanța, izolat au fost vijelii și a căzut grindină.
Vântul a avut intensificări în sudul Banatului unde viteza vântului la rafală a atins și izolat, au depășit 70…90 km/h, precum și în Carpații Meridionali, la altitudini mari, viteza la rafală depășind 90…100 km/h.
Local, în zilele de 21 și 23 noiembrie, s-a produs polei, iar pe parcursul întregii luni a fost semnalat fenomenul de ceață.
În luna decembrie 202216, temperatura medie pe ţară a fost de 2,4 ºC, aceasta fiind cu 2,6 ºC mai mare față de mediana intervalului climatologic standard (1991-2020).
Temperatura medie a lunii decembrie 2022 a avut valori cuprinse între -5,0 ºC, la stația meteorologică Vf. Omu și 6,5 ºC, la Mangalia. Cele mai mari valori, peste 4 ºC, s-au înregistrat în jumătatea sudică a Dobrogei, în Delta Dunării, în jumătatea vestică și în centrul Banatului, în sudul și sud-vestul Crișanei și izolat, în rest. Valori peste 2 ºC, s-au înregistrat în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, în nordul Dobrogei, nordul și nord-vestul Crișanei și în jumătatea vestică a Transilvaniei. Medii lunare mai reduse de temperatură, cuprinse între 0 și 2 ºC, s-au înregistrat în jumătatea estică a Transilvaniei, jumătatea vestică a Maramureșului, în cea mai mare parte a Moldovei, în unele depresiuni intramontane din jumătatea sudică a Carpaților Orientali, Carpații Occidentali, precum și pe unele areale cu altitudini mai mici de 1400 m din Carpații Meridionali. În cea mai mare parte a zonei montane, temperatura medie lunară a variat între -4 și 0 ºC, iar la altitudini de peste 2000 m, aceasta a avut valori sub -4 ºC, ajungând la stația meteorologică Vf. Omu, la -5,0 ºC.
Abaterea temperaturii medii a aerului din luna decembrie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020) a fost pozitivă în toată țara. În majoritatea zonelor, valorile abaterii au fost mai mari de 2ºC, iar pe areale extinse din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, acestea au depășit 3,0 ºC, Cele mai mari valori au depășit 4ºC și au fost înregistrate la trei stații meteorologice din depresiunile intramontane situate in estul Transilvaniei, Joseni (4,4ºC), Toplița (4,1ºC) și Miercurea Ciuc (4,0ºC).
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor termice din luna decembrie 2022, se poate observa că regimul termic a fost cald în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei și Moldovei, precum și în nord-vestul Crișanei. Acesta a fost cald și foarte cald în aproape toată țara și doar în nord-estul extrem al țării, acesta s-a încadrat în limite normale. În Transilvania, Banat, Crișana și pe areale extinse din Maramureș și zona montană, regimul termic a fost extrem de cald.
Luna decembrie 2022 se află pe locul trei, la egalitate cu 2019, în topul celor mai calde luni decembrie din perioada 1961-2022.
În această lună fost depășită temperatura maximă absolută la patru stații meteorologice (Tabelul 22).
Nr. crt. | Stația meteorologică | Temperatura maximă absolută lunară (ºC) | Data de producere | Temperatura maximă lunară (ºC), decembrie 2022 | Data de producere |
---|---|---|---|---|---|
1 | Cernavodă | 20,1 | 17.12.1989 | 20,4 | 11.12.2022 |
2 | Hârșova | 20,0 | 18.12.1989 | 20,1 | 11.12.2022 |
3 | Slobozia | 19,1 | 5.12.2011 | 19,4 | 11.12.2022 |
4 | Sibiu | 19,3 | 14.12.1957 | 20,1 | 16.12.2022 |
Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară, a fost de 40,6 mm, cu 6 % mai mică față de mediana intervalului climatologic standard (1991-2020).
Cantitatea totală de precipitații din luna decembrie 2022 a avut valori mai mici de 50 mm în cea mai mare parte a țării, respectiv pe areale extinse din Transilvania, Oltenia și Muntenia precum și în Moldova și Dobrogea. Valorile lunare au depășit 50 mm în restul regiunilor țării. Astfel, în nordul și sudul Transilvaniei, pe areale extinse din Crișana și Banat și în nordul Olteniei și Munteniei, au fost înregistrate valori cuprinse între 50 și 100 mm. Pe areale extinse din zonele montane nordice și vestice, precum și în vestul Carpaților Meridionali, cantitatea de precipitații a depășit 100 - 150 mm, și izolat, 275 mm. Cea mai mare cantitate de precipitații din această luna s-a înregistrat la stația Stâna de Vale, respectiv 289,7 mm. Cantităţi de precipitaţii sub 30 mm au fost înregistrate în partea centrală a Transilvaniei, sudul Munteniei, în cea mai mare parte a Dobrogei și local, în Moldova. Cele mai reduse cantități de precipitații din această lună au fost mai mici de 10 mm și s-au înregistrat în Moldova, la stația meteo Tg. Neamț (8,3 mm) și în Delta Dunării, la Sulina (8,5 mm).
Abaterea cantității de precipitații din luna ianuarie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020), calculată în procente, a fost pozitivă în Crișana, Banat și Maramureș, excepție făcând puncte izolate din aceste regiuni unde aceasta a fost negativă. Cele mai ridicate valori ale abaterii pozitive, peste 100%, s-au înregistrat, izolat, în zona montană din nordul Carpaților Orientali, din Munții Apuseni, precum și îmn Subcarpații Getici. Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 117,7 % și s-a produs la stația meteorologică Călimani-Rețitiș. Restul teritoriului țării a fost dominat de abateri negative, mai puțin însemnate valoric comparativ cu cele pozitive. Cea mai redusă valoare a abaterilor negative ale cantităților de precipitații din această lună a fost de 69,9 % și s-a înregistrat în sudul Dobrogei, la stația meteorologică Constanța.
Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor pluviometrice din luna decembrie 2022, se constată că regimul pluviometric a fost excedentar, izolat, în nordul Carpaților Orientali, în nordul Olteniei, vestul Carpaților Meridionali, în Munții Banatului, unele areale depresionare intramontane din vestul Munților Apuseni, precum și în vestul Banatului și al Crișanei. Acesta a fost foarte excedentar sau extrem de excedentar în nordul Carpaților Orientali (Munții Iezer și Călimani). Regimul pluviometric a avut caracter deficitar în sudul și sud-estul Munteniei, în cea mai mare parte a Dobrogei, în estul extrem al Deltei Dunării, în centrul, nordul și unele areale din Moldova. În rest, regimul pluviometric s-a încadrat în limite normale cu deficite izolate.
În luna decembrie 2022 a fost depășită cantitatea maximă absolută lunară de precipitații căzută în 24 de ore, la două stații meteorologice (Tabelul 23).
Nr. crt. | Stația meteorologică | Cantitatea de precipitații în 24 de ore (mm), maximă absolută | Data de producere | Cantitatea de precipitații maximă în 24 de ore (mm), decembrie 2022 | Data de producere |
---|---|---|---|---|---|
1 | Călimani (Rețițiș) | 26,6 | 18.12.2014 | 34,6 | 17.12.2022 |
2 | Sânnicolau Mare | 24,5 | 11.12.1965 | 26,5 | 11.12.2022 |
În primele zece zile ale lunii, precipitațiile au fost sub formă de lapoviță și ninsoare, depunându-se strat de zăpadă, mai ales la munte, la altitudini de peste 1700 m (44 cm, în masivul Călimani), dar și pe suprafețe mici din Oltenia (până la 1 cm) și Moldova (pâna la 4 cm).
În 11 decembrie, stratul de zăpadă era prezent la munte și măsura, în platformele stațiilor meteorologice, până la 38 - 40 cm (în Munții Călimani și Bucegi), în Moldova, până la 8 cm și izolat, în Banat, Crișana și Transilvania, până la 2…4 cm. Și în perioada 12 – 14 decembrie au continuat ninsorile, grosimea stratului de zăpadă ajungând: în Maramureș până la 2 cm; local, în nordul Moldovei, până la 6 cm; pe arii restrânse, în Crișana până la 7 cm; în sud-vestul Munteniei, până la 1 cm; local, în Oltenia și nord-vestul Munteniei, până la 4 - 6 cm; în Transilvania și sudul Banatului, până la 1 - 3 cm. Stratul de zăpadă s-a menținut până la sfârșitul lunii doar în zona foarte înaltă a Munților Bucegi și Călimani, grosimea stratului având valori de 45 – 48 cm.
Tot în data de 11 decembrie, în sud-estul țării, au fost înregistrate precipitații cu caracter de aversă, iar în Bărăgan și Dobrogea s-au semnalat descărcări electrice. În 16 decembrie, aceste fenomene extreme au fost consemnate mai ales în regiunile vestice ale țării și la munte.
În primele două decade ale lunii au fost înregistrate, local, polei și ceață.
În perioada 20 – 22 decembrie, în zonele joase din Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei și în jumătatea de sud a Moldovei vremea a fost rece și predominant închisă, iar pe alocuri a fost semnalată ceața cu depunere de chiciură și trecător fulguieli. La munte, vremea a fost deosebit de caldă pentru această perioadă. Începând cu 23 decembrie, vremea a devenit caldă și chiar extrem de caldă, abaterile zilnice de temperatură având valori de 8 – 12 ºC față de normala climatologică.
Vântul a avut intensificări semnificative, cu precădere la începutul lunii, viteza vântului la rafală atingând: 90 – 110 km/h, la munte; 80 – 90 Km/h, în zonele de deal; 70 – 80 Km/h, în sudul Banatului și al Transilvaniei și 60 – 65 Km/h, în rest.
În anul 2022 au fost emise 130 de avertizări generale dintre care 8 informări, 79 de atenționări meteorologice cod galben, 38 de avertizări meteorologice cod portocaliu și 5 avertizări meteorologice cod roșu. Pentru fenomene severe imediate au fost emise 2997 de avertizări de tip nowcasting dintre care 2214 atenționări meteorologice cod galben, 688 de avertizări meteorologice cod portocaliu și 95 de avertizări meteorologice cod roșu.